Unul dintre milionarii României s-a prăbușit, cu elicopterul, pe munte. Accidentul a avut loc pe Muntele Mic, în județul Caraș - Severin. La manșa aparatului se afla milionarul Romeo Dunca.
Din primele informații, se pare că elicopterul a fost luat de vânt, după ce a aterizat lângă cabană, când Romeo Dunca plecase de lângă aparatul de zbor, pe care îl lăsase pornit. Acesta a scăpat, din fericire, întreg și nevătămat. Omul de afaceri se afla acolo pentru a demola o cabană, în urma unei decizii definitive a judecătorilor.
În urma acestui incident, nu au existat victime iar Romeo Dunca recunoaște: „A fost o clipă de neglijență pe care mi-o asum. În cabină nu mai era nimeni iar la manete am fost eu, deci nu altcineva așa cum se speculase. Pagubele materiale la aparatul de zbor sunt însemnate”, a spus acesta conform jurnaliștilor de la Reper24.ro.
Omul de afaceri timișorean a spus că se afla la cabana sa de pe Muntele Mic, cabană la care nu se poate ajunge decât cu elicopterul și că, având în vedere că este în proces cu Primăria Zăvoi pentru demolarea construcției, a văzut incidentul de elicopter ca pe un „sacrificiu al Anei”, făcând trimitere la cunoscuta baladă a Meșterului Manole.