Cele mai vândute cărți ale verii - ultimul roman al lui Houellebecq ocupă primul loc

Cele mai vândute cărți ale verii - ultimul roman al lui Houellebecq ocupă primul loc

Podiumul aparține cărților de ficțiune - pe primul loc se află „Serotonină”, cel mai nou roman al lui Michel Houellebecq, apărut la începutul anului în Franța și tradus la Editura Humanitas Fiction în doar câteva luni.

„Orașul fetelor” de Elizabeth Gilbert a fost cu siguranță cartea verii în librăriile Humanitas. Povestea de dragoste aparte, petrecută pe fundalul lumii teatrului newyorkez din anii ’40, a devenit în scurt timp preferata publicului. „Melancolia”, ultimul volum de povestiri al lui Mircea Cărtărescu, primit cu entuziasm atât de critici cât și de publicul larg, se află pe locul 3 în topul preferințelor. Alte bestseller-uri sunt parte din colecția „Raftul Denisei” a Editurii Humanitas Fiction: „Zuleiha deschide ochii” , de Guzel Iahina (aflată în topul vânzărilor încă din 2017), „Istoria albinelor” de Maja Lunde (bestseller și la Bookfest 2019), dar și o apariție mai recentă: „Monsieur Karenin”. Reeditarea romanului lui Radu Paraschivescu, „Fluturele negru” a fost și ea un eveniment editorial așteptat, care s-a reflectat în vânzările din această vară. Topul cărților de ficțiune este închis de Irina Binder și cel mai nou roman al ei, „Până la sfârșit”.

În ce privește non-ficțiunea, „Regele și duduia”, cartea Tatianei Niculescu despre clișeele din spatele relației dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu se află pe primul loc. „Martori ai fericirii. Șapte vieți de sfinți români” și „Există o zare. Despre truda lui Dumnezeu de a pune lucrurile la punct” sunt următoarele titluri care s-au bucurat de succesul publicului. De interesul cititorilor au avut parte și volume de eseu & filosofie: „Anii urii” de Horia Roman-Patapievici, „Caiet de ricoșat gânduri” de Gabriel Liiceanu, dar și „Balcanii”, de Mark Mazower. Nu în ultimul rând, volumele din categoria știință se mențin în topul vânzărilor Librăriilor Humanitas, în primul rând prin titlurile lui Yuval Noah Harari, dar și prin cea mai nouă care a lui Constantin Dulcan, „Creierul și mintea universului.”

Ne puteți urmări și pe Google News