„Perle” savuroase la BAC, la proba de Limba și literatura română!
Declarația unui elev, după ce a ieșit din sala de examen, a devenit virală. În acest an, la subiectul al treilea a picat comedia. Întrebat ce a scris, tânărul l-a confundat pe Caragiale cu Eminescu. „La subiectul al III-lea, am scris doar opera și autorul, atât. Am scris „O scrisoare pierdută”, de Mihai Eminescu. (...) Aaa, nu mă faceți de râs", a fost reacția elevului când și-a dat seama că a scăpat porumbelul pe gură.
Alte perle de la Bacalaureat
Elev: “Am scris că e un dramaturg…” Reporter: “Dar e poet Bacovia”. Elev: “Neah…”
Elev: “Tudor Arghezi sau Ion Barbu”. Reporter: ″Şi de ce n-ai scris nimic?” Elev: “Am avut ghinionul de a nu-i învăţa”.
Noi gafe la examenul de limba română
” Lumea lui Bacovia atârnă greu. Greu.”
” În cimitir toată lumea dormea- sicriele, coroanele, amorul… iar mortului îi atârnau aripile.”
” Poietul lasă moștenire urmașilor o grămadă de poiezii mizerabile.”
” Arghezi este un Isus care face din venin miere și din mucegai și noroi bijuterii!”
” Testamentul se face când mori, dar cu puțin timp înainte.”
” Înainte de orice spici te documentezi dacă oamenii au case, mașini, neveste și diverse animale de companie.”
” Documentarele le folosești la nevoie, și ei să rămână surprinzători.”
” Persoana care a impus tradiția discursului se numește Maiorescian.”
” Autorul se numește Maior. Pentru că a devenit cunoscut s-a denumit Mariorescu. Am uitat și mai cum.”
” Oratorul apărea plutind și îmbrăcat în mare fel. Prietenul lui dădea din picioare când trebuia să termine.”
” Fragmentul este despre o rață care mânca cozonac cu dinți albi.”
” Perspectiva narativă nu e prea bună, în sensul că eu no știu.”
Un PNL-ist de Vrancea dă BAC-ul la 42 de ani. „Nu a fost un impediment în carieră. Chiar deloc!”
Dar BAC-ul nu este doar pentru puștii de 18 ani. Prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Daniel Moroșanu, a susținut ieri proba scrisă la Limba și literatura română, în cadrul examenului de Bacalaureat. Liberalul Daniel Morosanu a terminat în anii ’90 școala de mecanici auto. Abia în urmă cu doi ani a absolvit și liceul, în învățământul seral.
„Iti trebuie o doza de curaj ca sa dai BAC-ul la varsta la care l-am dat eu. Am avut nevoie de pregatire. Am plecat din tara, am muncit in strainate. Am facut o scoala profesionala de mecanici auto, nu liceu. Dupa care am plecat din tara, mi-am facut familie. Am facut liceul la seral, e pentru prima data cand dau BAC-ul, am facut si o postliceala.
Nu vad un impediment atat de mare faptul ca nu am facut liceul la momentul respectiv. Desi regretabil, asa am gandit la momentul respectiv. Acum m-am hotarat sa dau si BAC-ul. Nu a fost un impediment in cariera (n.r. – lipsa BAC-ului). Chiar deloc”, a declarat Daniel Moroasanu pentru ziare.com. PNL-istul de 42 de ani a mai spus că „subiectele nu au fost nici prea-prea, nici foarte-foarte” și că nu s-a decis încă dacă se va înscrie la o facultate.
Examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, a debutat luni cu proba scrisă la Limba şi literatura Română. La susținerea probelor scrise s-au înscris aproximativ 155.500 candidaţi.