Cele mai sadice metode de tortură folosite în lagărele de exterminare comuniste! „Pisica introdusă sub cămașa victimei” sau „Bătaia testicolelor cu un creion”

Cele mai dure metode de tortură au fost descrise de Cezar Zugravu, un inginer din Iași, fost deținut politic, într-o comunicare publicată în „Anale Sighet” 5: Anul 1947 - căderea cortinei (Fundația Academia Civică)

Cele mai îngrozitoare metode, potrivit inventarului realizat de Cezar Zugravu -desigur incomplet - erau fie de natură fizică, fie de natură psihică, fie combinate. Redăm, mai jos, câteva din aceste tratamente inumane aplicate de comuniști „dușmanilor poporului”:

  1. Loviturile așa-zis „libere”, aplicate cu palma, pumnul sau piciorul, asupra părților sensibile ale corpului (obraz, gât, abdomen, testicole, coloana vertebrală)
  2. Bătaia la tălpi, cu diferite obiecte (cravașă, baston de cauciuc sau de lemn), victima fiind fixată în poziții incomode
  3. Bătaia la palme
  4. Strivirea unghiilor cu un clește special
  5. Arderea tălpilor cu flacăra oxiacetilenică
  6. Bătaia testicolelor până la leșin cu un creion greu
  7. Țipetele de groază sau gemetele unor rude apropiate sau ale unor necunoscuți (înregistrate pe benzi de magnetofon)
  8. Bătaia în cap cu un ciomag
  9. Bătaia cu un sac de nisip
  10. Asmuțirea unui câine-lup asupra anchetatului, legat de un stâlp sau de un belciug
  11. Ancheta cu o pisică introdusă sub cămașa victimei
  12. Bătaia cu un cablu peste gambe
  13. Bătaia peste plăgi deschise
  14. Ciomăgirea deținuților puși să alerge în cerc, în jurul torționarului
  15. Ancheta cu țigara aprinsă, aplicată pe scrot sau abdomen
  16. „Broasca” – aplicată în lagărul de exterminare Valea Neagră-Peninsula. Întorși de la munca silnică, deținuții erau obligați să țopăie în poziția „pe vine”, cu mâinile în șolduri, fiecare ținând în spate un alt coleg
  17. Bătaia reciprocă, la comandă, a câte doi deținuți
  18. Ancheta cu regim alimentar cu sare în exces, fără apă
  19. „Camera de chibzuință”: în timpul anchetei, deținutul era trimis să stea în picioare, ore și zile întregi, într-o cameră de izolare, cu mâinile legate la spate în cătușe cu „autostrângere”
  20. Interdicția de a fi scoși ls WC zile întregi
  21. Violarea fetelor și femeilor deținute

Lista, publicată în colecția „Ora de istorie” 6, îngrijită de scriitorul Romulus Rusan, conținea 40 de metode de tortură.