Balerinii, pantofii sport şi şlapii pot fi mai periculoşi decât par.
Pantofii sport nu ar trebui purtaţi decât atunci când facem sport pentru că favorizează micozele, balerinii împiedică mersul normal pentru că nu oferă deloc suport piciorului, iar şlapii pot fi responsabili de probleme cu genunchii, şoldurile sau cu spatele, potrivit medicului Hillary Brenner, purtător de cuvânt al Asociaţiei Americane de Podiatrie (care se ocupă de bolile piciorului), citat de portalul webmd.com.
Medici români specializaţi în ortopedie sunt mai rezervaţi şi spun că tipul de încălţăminte cel mai potrivit nu poate fi stabilit după reguli foarte stricte. "Dacă balerinii sunt bine toleraţi şi nu determină dureri, pot fi purtaţi. La fel şi pantofii cu toc. În ceea ce priveşte şlapii, riscul mare sunt cupercile, însă, în acelaşi timp, lasă piciorul să respire, fiind utili celor care au unghii încarnate şi nu pot să poarte pantof închis", spune ortopedul Marius Uscatu, specializat în chirurgia piciorului.
De ce apar monturile
În ceea ce priveşte legătura dintre monturi (o umflătură dureroasă la baza degetului mare, care face ca degetul să capete o formă care nu este naturală) şi pantofii purtaţi, medicul ţine să precizeze că o încălţăminte strâmtă agravează evoluţia lor, însă acestea au şi alte cauze. "Jumătate dintre femeile cu monturi nu au purtat deloc tocuri, pot fi inclusiv de natură hormonală", adaugă ortopedul.
PANTOFII CU TOC
- Măsuraţi piciorul înainte de a cumpăra încălţări (nouă din zece femei poartă unele prea mici). Din cauza frecării constante creşte riscul de artrită.
- Alegeţi produse din material mai moale, în locul pielii rigide.
- Aveţi grijă ca talpa să se îndoie, fără a fi prea flexibilă.