Cele mai puternice femei din lume

Cele mai puternice femei din lume

Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internațional și Melinda Gates, soția lui Bill Gates, și cea care este considerată cea mai bogată femeie din lume, se situează, datorită puterii pe care o au de a schimba lumea, în topul celor mai puternice femei din lume, potrivit Wall Street Journal.

Jurnaliștii de la WSJ le-au intervievat pe rând, scoțând în evidență particularitățile care le fac atât de speciale. Lagarde, susțin aceștia, este prima femeie care ocupă o funcție atât de importantă a finanțelor mondiale, ceea ce o face un model pentru toate femeile din lume.

Astfel, în urmă cu aproape șase luni, Lagarde a intrat în cărțile de istorie ca prima femei care a condus vreodată Fondul Monetar Internațional, înlocuindu-l pe Dominique Strauss-Kahn, predecesorul său.

Atunci când Lagarde a fost propusă pentru a prelua postul lui Kahn, implicat într-un scandal sexual de proporții, multe dintre țările emergente s-au plâns că este nedrept ca Franței să i se dea din nou șefia Fondului.

Pe de altă parte, Lagarde părea un actor care nu ar putea juca un rol neutru în cazul problemei care dă acum cele mai mari bătăi de cap FMI – criza zonei euro.

Lagarde se vrea însă o deschizătoare de drumuri și este de părere că dacă mai multe femei ar fi deținut poziții importante în lumea finanțelor, atunci criza nu ar fi fost atât de accentuată. ”Știu că mulți oameni mă privesc ca pe un model, iar pentru unele femei sunt o sursă de inspirație. Personal, nu îmi place să mă mândresc cu asta. Dar am adoptat o mai veche idee de-a lui Sartre care spune că ești ceea ce cred ceilalți că ești. Este o responsabilitate”, a spus Lagarde într-un interviu acordat celor de la WSJ.

Pe de altă parte, Melinda Gates, soția lui Bill Gates este cea mai bogată femei din lume. Cu o avere de 53 de miliarde de dolari, Bill Gates era în 2010 al doilea cel mai bogat om din lume după Carlos Slim, din Mexic.

Gates vorbește despre averea ei ca despre o cruce pe care trebuie să o poarte. Împreună cu soțul ei aceasta a luat decizia curajoasă de a renunța la 90% din avere și, împreună cu Warren Buffet, un alt celebru miliardar american, ea și soțul său au încercat să convingă mai mulți oameni bogați din SUA să doneze 50% din averile lor unor cauze de caritate.

Când, la începutul anilor 90, Melinda împreună cu Bill Gates au mers într-un safari în Africa, ei au fost martorii inegalităților care există între clase sociale și sexe.

Cei doi soți au înființat în acea perioadă o fundație, care depune acum efoturi imense pentru a găsi leacul pentru boli care macină acum omenirea, cheltuind mai mulți bani decât oricare altă fundație din lume în acest sens.

Fundația s-a axat pe crearea de vaccinuri, pe care Melinda le denumește „o tehnologie miraculoasă”, distribuindu-le apoi la grupuri țintă, adică unor grupuri de bolnavi de tuberculoză, pneumonie, HIV și malarie.

În acest an, fundația a creat un vaccin care are un grad de eficiență de 30%, iar obiectivul este ca până în 2025 gradul de eficiență să crească la 100%.

Ne puteți urmări și pe Google News