Cele mai PROASTE filme ale anului. Pelicula care l-a scos din minți pe Kim Jong-un, printre producțiile nominalizate la Zmeura de Aur
- Otilia Luca
- 4 ianuarie 2015, 16:26
Filmele "Transformers: Age of Extinction", "The Interview", "A Million Ways to Die in the West" şi "Sex Tape" se află printre producțiile nominalizate la titlul de cel mai prost film al anului 2014, la premiile Zmeura de Aur din februarie, potrivit unei liste cu potenţiali nominalizaţi publicate pe internet.
Cu aproximativ două săptămâni înainte de anunţul oficial al nominalizărilor pentru premiile Zmeura de Aur (Golden Raspberry Awards), site-ul GoldDerby.com a publicat listele scurte cu posibilii nominalizaţi la premiile pe care nu și le dorește nimeni.
Filmul "Transformers: Age of Extinction", are nouă nominalizări, inclusiv la categoriile cel mai prost film, cel mai prost regizor (Michael Bay), cel mai prost sequel (continuare a unui film, n.r.), cel mai prost scenariu şi cel mai prost actor în rol secundar şi cea mai proastă actriţă în rol secundar (Kelsey Grammer, Nicola Peltz şi Sophie Miles).
Pe locul al doilea privind numărul de nominalizări se află pelicula "A Million Ways to Die in the West", regizată de Seth MacFarlane.
Filmele "Saving Christmas", "Sex Tape", ”The Legend of Hercules" şi "A Haunted House 2" au câte şase nominalizări, potrivit listei publicate pe internet, în timp ce "Pompeii", "The Expendables 3: Eroi de sacrificiu" şi "Transcendence: Viaţă după moarte", în care joacă Johnny Depp, au câte cinci nominalizări.
"The Interview", regizată de Seth Rogen, are patru nominalizări, inclusiv pentru cel mai prost film şi cel mai prost actor, cu doi candidaţi, Seth Rogen şi James Franco.
Anunţul oficial al nominalizărilor la premiile Zmeura de Aur va fi făcut pe 14 ianuarie, cu o zi înainte de anunţul nominalizărilor pentru premiile Oscar 2015.
Premiile Zmeura de Aur, care valorează fiecare doar câţiva dolari şi au formă de zmeură aurie, aşezată pe o rolă de film de 8 mm, au fost create în 1980, la iniţiativa lui John Wilson, un cinefil împătimit, ca "antidot" la frenezia care cuprinde Hollywoodul în sezonul premiilor cinematografice, ce culminează în fiecare an cu gala premiilor Oscar, notează Mediafax.