A apărut topul celor mai neprietenoase vedete. Ele refuză să facă poze cu fanii, să ofere autografe și sunt extrem de nepoliticoase. Altele urlă la cei care le apreciază, chiar dacă au plătit sume de bani uriașe pentru a le vedea.
Există mai multe vedete care se comportă urât cu fanii și care refuză să facă fotografii sau să le ofere autografe. O parte din ele țipă la cei care îi apreciază, fără un motiv bine întemeiat, și sunt extrem de egosite.
Bruce Willis
Bruce Willis este unul dintre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood, dar urâște să dea autografe și îi dă afară pe fanii care îi cer să facă asta. Mulți fani au spus că actorul nici măcar nu zâmbește atunci când vede că este apreciat.
Martha Stewart
Și prezentatoarea și antreprenoarea Martha Stewart este nepoliticoasă. Un fan a povestit pe Reddit o că vedeta s-a comporat foarte urât cu mama lui. „După ce a așteptat la coadă, mamei i s-a refuzat un autograf. Chiar și după ce a explicat că era pentru fiul ei, Martha a refuzat. Înțelegeam dacă semnase deja 5.000 de autografe sau chiar 500, dar a fost un eveniment mic.” Atunci când mama vedetei a întrebat ce să facă cu florile de la eveniment, Martha Stewart ar fi răspuns: „Le luăm sau le aruncăm, oamenii aceștia nu le merită, sunt prea scumpe și nu le-ar aprecia frumusețea.”
Sandra Bullock
Sandra Bullock e considerată una dintre cele mai dure actrițe de la Hollywood. Revista Star a scris că vedeta l-a refuzat și pe un fan în scaun cu rotile. Aceasta a țipat la el doar pentru că i-a cerut un autograf. „Sandra a fost atât de nepoliticoasă. Și-a acoperit fața și a țipat. El a vrut un autograf și a țipat la el”, a susținut un martor. Ulterior, actrița a respins aceste afirmații.
Cameron Diaz
La premiera filmului Sex Tape, Cameron Diaz a refuzat să ofere un autograf unui fan. Mai mulți dintre fanii actriței au așteptat atunci ore întregi pentru o îi cere un autograf vedetei, dar aceasta a spus că nu are timp de așa ceva.
Paul McCartney
Cântărețul și compozitorul Paul McCartney a luat decizia de a nu mai da autografe pentru fanii săi. Fostul membru al trupei The Beatles a declarat că îl deranjează să fie oprit în timpul liber pentru a da autografe și că fanii trebuie să-i respecte intimitatea, potrivit Elle.