În ultima perioadă s-au înregistrat creșteri foarte mari în ceea ce privește anumite categorii de salarii din România. Clujul a depășit Capitala!
Criza forţei de muncă a declanşat spirala creșterilor salariale care odată pornită va fi greu de oprit. În ultimii trei ani, salariul mediu net la nivelul întregii ţări a avansat cu 625 de lei (140 de euro), de la 1.859 de lei cât era la începutul anului 2016 până la 2.484 de lei în ianuarie 2018. Creşteri peste medie au avut loc în regiunile cu cele mai mici salarii sau în zonele percepute de investitori ca poli de dezvoltare, scrie DCBusiness.
În România s-a înregistrat în ultimii trei ani cea mai mare accelerare a creșterii salariilor din toată Uniunea Europeană, însă avansul a fost diferit de la sector la sector, de la județ la județ, lărgind și mai mult discrepanțele dintre diferitele categorii sociale, dar și dintre regiunile țării. Salariul minim a crescut cu peste 60 %, în valoare netă, începând din 2015, în condițiile în care aproximativ 30 % din lucrători sunt plătiți cu minimul pe economie.
După o majorare puternică în 2016, anumite salarii au crescut și în 2017, impulsionate de mărirea în luna februarie a venitului minim brut, cu 16 %, la 1.450 de lei (circa 315 euro) și de creșterile salariale din sectorul public. Câștigurile au continuat să avanseze şi în 2018, deoarece salariul minim net a fost majorat cu încă 9 % în luna ianuarie, iar cel mediu net din sectorul public cu 11,5%.
Dacă ne uităm la salturile din ultimii trei ani observăm că acestea au avut loc fie în județele sărace unde există mulți angajați plătiți la nivelul salariului minim și la stat, fie în zonele limitrofe centrelor universitare regionale de unde și-au recrutat salariați multinaționalele cu domenii de activitate în IT sau call-centeruri.
Cele mai mari avansuri le-au înregistrat salariile din Covasna, Cluj și Călărași, urmate îndeaproape de cele din Giurgiu, Sălaș, Iași și Sibiu. În schimb, în Capitală majorarea a fost de 532 de lei în ciuda faptului că aici își au sediul ministerele și majoritatea instituțiilor publice, ceea ce arartă că mediul privat local nu a operat creșteri spectaculoase. Chiar dacă creșterea salariului mediu s-a produs în toată țara, doar în Capitală și în alte patru județe salariile sar de media națională. Bucureștenii conduc detașat cu un câștig mediu net de 3.228 de lei (circa 700 de euro), fiind urmați de clujeni cu 2.750 lei( 600 euro), de locuitorii din Ilfov cu 2.682 lei (580 euro), de timișoreni 2.604 de lei (566 euro) și de salariații din Sibiu cu 2.510 lei (545 euro). În restul țării salariile nete nu trec de 490 de euro.