Cele mai curate oraşe din lume

Cele mai curate oraşe din lume

O metropolă bine întreţinută, cu spaţii verzi şi trafic lejer reprezintă visul oricărui locuitor. Există însă locuri din lume care chiar se încadrează în aceste tipare.

În clasamentul celor mai curate oraşe din lume, alcătuit de specialiştii Mercer Consulting, pe primul loc se află Wellington (Noua Zeelandă). Deşi nu este faimos, conform specialiştilor Wellington se poate lăuda cu faptul că da, într-adevăr este cel mai curat din lume!

Cu o populaţie de până în 400.000 locuitori, Wellington este mult mai mic faţă de alte capitale ale lumii, dar nu se lasă mai prejos în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător. Autorităţile sunt extrem de stricte în ceea ce priveşte imaginea oraşului: clădiri, parcuri, locuri de parcare sau magazine - toate urmează un plan urbanistic extrem de riguros. Serviciile primăriei sunt ireproşabile, iar nivelul de poluare este printre cele mai scăzute din lume.

La nivelul standardelor

Cu o populaţie de peste 3,3 milioane locuitori, Minneapolis (SUA) ocupă locul doi în clasament. Denumit şi "Oraşul Apelor", Minneapolis este străbătut de râul Mississipi şi găzduieşte numeroase lacuri, iazuri şi cascade. Oslo (Norvegia) se află pe locul trei. Oslo este considerată una dintre cele mai costisitoare metropole din lume şi se află în clasamentul oraşelor cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor. Autorităţile şi cetăţenii încearcă să se menţină la nivelul tuturor standardelor, astfel că se preocupă intens de curăţenia şi întreţinerea oraşului.

Pe locul patru, Honoluluperla Hawaii-ului este considerat un paradis tropical. Fiind capitala insulei, Honolulu este oraşul unde sunt principalele structuri financiare, locul unde se desfăşoară cele mai importante evenimente culturale şi politice. Principala sursă de venit în zonă este turismul. Honolulu este un oraş cu circa 400.000 locuitori, unde oamenii menţin un nivel ridicat al curăţeniei, pentru a întâmpina cum trebuie turiştii care au ales această destinaţie. Locul 2. Minneapolis (SUA), denumit şi "Oraşul Apelor" Locul 3. Oslo (Norvegia), considerată una dintre cele mai costisitoare metropole din lume Servicii ireproşabile în Copenhaga

Japonia este recunoscută pe plan mondial pentru gradul ridicat de cultură şi disciplină, care se reflectă şi în modul "de lucru" al autorităţilor. Cu peste 1,5 milioane de locuitori, Kobe se află pe locul cinci în topul oraşelor curate din lume. Este îngust, mărginit pe o parte de coastă, iar pe cealaltă de munţi, astfel că priveliştile sunt încântătoare.

Pe şase, Ottawa (Canada), care nu este o metropolă la fel de mare ca Montreal sau Toronto; cu toate acestea este un oraş superb, recunoscut pe plan mondial pentru nivelul scăzut de poluare, pentru numărul ridicat de parcuri şi pentru eforturile atât ale primăriei, cât şi ale cetăţenilor, de a întreţine curăţenia şi verdeaţa.

Copenhaga, "inima economică" a Danemarcei se situează pe locul şapte. Metropola este structurată impecabil, serviciile sunt ireproşabile, iar autorităţile se ocupă până şi de cele mai mici detalii. Capitala daneză face parte dintre oraşele europene cu cea mai bună calitate a vieţii.

Adelaide, pe locul opt, este centrul cultural şi economic al Australiei, iar autorităţile sunt foarte bine structurate şi organizate. În ciuda faptului că aici locuiesc peste 1,2 milioane oameni, viaţa în Adelaide este foarte bine organizată, iar poluarea este menţinută la un nivel atât de scăzut, încât este considerat a fi oraşul cu cele mai bune condiţii de trai din Australia.

Aflat pe locul nouă, Helsinki este cel mai mare oraş al Finlandei, cu circa 1,1 milioane locuitori în zona metropolitană. Amplasat pe malul golfului Finic, pe insule, oraşul încântă prin priveliştile unice, dar şi prin arhitectura extrem de ordonată.

Calgary pe locul zece

Un oraş remarcabil, amplasat la o altitudine de 1.000 metri, într-o regiune apropiată munţilor şi pădurilor, fiind traversat de două râuri - Bow şi Elbow. Este vorba despre Calgary (Canada) aflat pe locul zece în topul realizat de Mercer Consulting. Nu este uşor ca un oraş cu peste un milion de locuitori să fie menţinut într-o perfectă curăţenie, dar este un motiv de mândrie al cetăţenilor. Cu o infrastructură impresionantă, Calgary este unul dintre oraşele care se bucură de o dezvoltare rapidă, ţinându-se cont de sistemele ecologice.

Ne puteți urmări și pe Google News