Cele mai bune documentare True Crime de pe Netflix chiar acum. Crimele adevărate merită tot timpul tău
- Antonia Hendrik
- 24 august 2022, 08:01
Dacă sunteți în căutarea documentarelor despre crime adevărate, despre cazuri cu mistere neelucidate, toate acestea le găsiți acum pe Netflix. Oferta este cu adevărat semnificativă cu relatări ciudate cu dezvăluiri despre criminali în serie care bat ficțiunea.
Într-adevăr, mulţi dintre noi, suntem fascinați de adevăratele crime, deoarece este greu de crezut că se poate întâmpla aşa ceva în realitate, iar Netflix oferă șansa celor pasionați de cazuri cu criminali adevărați să urmărească astfel de documentare.
Mai jos aveţi lista cu cele mai bune emisiuni despre crime adevărate de pe Netflix.
1. Girl In The Picture
Girl In The Picture sau „Fata din imagine” spune povestea tulburătoare a unei mame singure găsită fără suflare pe marginea drumului, în Oklahoma City, 1990. Moartea misterioasă a tinerei și răpirea ulterioară a fiului ei deschid un mister de zeci de ani despre adevărata identitate a femeii și despre fugarul criminal aflat în centrul acțiunii. Însă sfârșitul vieții ei este doar începutul filmului tulburător și labirintic al regizorului Skye Borgman. O moarte care va deschide Cutia Pandorei și un documentar care îți va pune multe semne de întrebare despre răul care există în această lume.
2. The Tinder Swindler
The Tinder Swindler este un documentar britanic, regizat de Felicity Morris și lansat pe Netflix la începutul anului 2022. Pelicula spune povestea escrocului israelian Simon Leviev care a folosit Tinderul pentru a manipula emoțional femeile astfel încât să le facă să-i susțină financiar stilul de viață opulent și luxuriant, sub pretextul că ar avea nevoie de bani pentru a scăpa de „dușmanii săi”. O poveste de dragoste cu început siropos, ambalată într-un cumul de minciuni la finalul căreia vom afla care este adevăratul preț al iubirii.
3. The Disappearance of Madeleine McCann
Urmează documentarul despre Dispariția lui Madeleine McCann. Madeleine Beth McCann este o fetiță engleză care a dispărut în seara zilei de 3 mai 2007 din patul ei, dintr-un apartament de vacanță, într-o stațiune din Portugalia, în timp ce părinții ei luau cina la 100 de metri distanță. Cazul rămâne în continuare un mister deși au trecut mai bine de 15 ani de la dispariția fără urmă a copilei. Părinții fetei o caută chiar și-n ziua de azi, iar incidentul a devenit de atunci „cel mai intens raportat caz de persoană dispărută din istoria modernă”.
4. The Trials of Gabriel Fernández
De departe cea mai dureroasă poveste din istoricul documentarelor bazate pe fapte reale, este cea a micuțului Gabriel Fernandez. Cazul urmărește povestea tragică a unui băiețel și ineficiența sistemului american de a proteja minorii de abuzatori. Gabriel Fernandez, un băiețel de opt ani din Palmdale, California, care a fost abuzat și torturat timp de câteva luni, a murit în urma unei bătăi primite de la mama sa, Pearl Fernandez, și de la iubitul ei, Isauro Aguirre. „Procesele lui Gabriel Fernandez” este o analiză amănunțită și sfâșietoare a forțelor sistemice care permit abuzul asupra copiilor să înflorească necontenit în Statele Unite.
5. Unsolved Mysteries
Unsolved Mysteries este o antologie de cazuri reale de dispariții uluitoare, crime șocante și întâlniri paranormale, care alimentează această renaștere captivantă a serialului documentar iconic. Fiecare episod spune o poveste nouă și investighează mistere nerezolvate, de la crime până la apariții dubioase de OZN. Prin reconstituiri și interviuri, spectatorilor li se prezintă poveștile captivante, bazate pe experiențe de viață reale, ale unor oameni obișnuiți. Familiile, detectivii și jurnaliștii speră că telespectatorii dețin indiciile pentru a rezolva aceste mistere. Oricine are informații suplimentare este apoi îndemnat să contacteze producătorii emisiunii printr-un număr de telefon gratuit.
6. Staircase
După ce este găsită moartă în capul scărilor din propria casă, Michael Peterson, un romancier polițist, este acuzat că și-a lovit soția Kathleen până la moarte. Pe măsură ce ancheta continuă, familia este aruncată într-o bătălie juridică tumultoasă. Un documentar care te face mereu să te îndoiești de presupusul criminal, unde pe parcursul episoadelor apar noi și noi informații tot mai șocante despre căsnicia soților Peterson și viața de culise. Documentarul a devenit atât de popular încât a fost lansat și serialul, care îi are drept protagoniști pe actorii Colin Firth și Toni Collette.
7. Making a Murderer
Making a Murderer spune povestea unui sistem judiciar deficitar, care a condamnat de două ori pe nedrept un bărbat american. Steven Avery din Wisconsin a petrecut 18 ani în închisoare înainte ca probele ADN să-l ajute să-și curețe numele. El fusese condamnat pe nedrept pentru agresiune sexuală și tentativă de omor, însă la scurt timp după eliberare, bărbatul a fost condamnat din nou pentru uciderea unei alte femei. În prezent, Steven Avery este tot închis, dar continuă lupta de a-și dovedi nevinovăția. Cazul devine tot mai complicat pentru că pe măsură ce trece timpul, apar tot mai mulți suspecți, care ar fi putut să fie adevărații criminali.
8. Don't F**k with Cats: Hunting an Internet Killer
Documentarul urmărește povestea unui criminal în serie, care a fost identificat și capturat de niște oameni obișnuiți prin puterea internetului. Serialul relatează evenimentele unei vânători online în urma unei serii de acte de cruzime împotriva animalelor, comise de actorul pornografic canadian Luka Magnotta, culminând cu uciderea un student chinez. Asta se întâmplă când te pui rău cu un grup de justițiari internauți apărători ai pisicilor. Povestea este spusă din perspectiva persoanelor responsabile de arestarea criminalului încă de la început, dar care nu reprezintă forțe de ordine. Un rollercoaster de emoții cu multe întorsături de situație, care n-ar fi avut loc doar într-un episod.
9. The Devil Next Door
The Devil Next Door este o serie documentară despre John Demjanjuk, acuzat de crime de război și crime împotriva umanității efectuate în timp ce servea ca pază în lagărele de exterminare naziste din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care a petrecut ani de zile trăind în Cleveland. Bunicuțul din Cleveland este judecat în Israel, acuzat că este infamul gardian german al lagărului morții, cunoscut sub numele de Ivan cel Groaznic. Este vinovat sau nu? Acestea sunt cele două stări între care pendulezi de-a lungul întregului show documentar.
10. Casting JonBenet
Moartea nerezolvată a reginei frumuseții americane, JonBenet Ramsey, în vârstă de șase ani, rămâne cel mai senzațional caz de crimă de copii din lume. Documentarul surprinde răspunsuri, reflecții, mărturii și declarații din partea comunității orașului natal din Ramsey, Colorado, creând o operă de artă din amintirile colective și conspirațiile inspirate de crimă. Acest documentar uimitor este mai puțin despre uciderea lui JonBenet și mai mult despre toți cei care au fost obsedați de acest caz din 1996.