Ceremonialul trecerii în Anul Nou este însoţit de multe obiceiuri. În satele româneşti, cete de flăcăi se pregătesc pentru urat, respectând datinile şi obiceiurile din timpul sărbătorilor de iarnă.
În ajunul Noului An, pe înserat, îşi fac apariţia mascaţii. În satele bucovinene se obişnuieşte ca mascaţii să umble în ceată, care reuneşte personaje mascate: ursul, capra, căiuţii, cerbii, urâţii, frumoşii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc. După lăsarea serii, ceata cea mare se fărâmiţează, iar grupurile rezultate încep să meargă din casă în casă, până la răsăritul soarelui, atunci când Anul Nou îşi intră în drepturi.
Obiceiul umblatului cu Ursul este întâlnit doar în Moldova. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Masca este condusă de un Ursar, însoţită de muzicanţi şi urmată, adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul puiului de urs). În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului, şi ajutată de un ciomag, masca mormăie şi imită paşii legănaţi şi sacadaţi ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile, ceea ce semnifică purificarea şi fertilizarea solului în noul an.
Nu lipsesc cetele de colindători care, după ce fac urări de sănătate, belşug, bucurie etc., primesc în dar colaci, vin, cârnaţi şi uneori bani. Strigatul peste sat este ceremonialul nocturn al cetelor de feciori pentru judecarea publică a celor care au încălcat regulile comunităţii. Acest moment este încheiat cu formula Cele rele să se spele, cele bune să se adune!. Obiceiul este însoţit de aprinderea focurilor, se arată în volumul Cartea de Crăciun de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.
Trecerea într-un nou an este sărbătorită în mod diferit de popoarele lumii. Obiceiul este foarte vechi: babilonienii sărbătoreau Anul Nou încă de acum 6000 de ani, la prima lună nouă de după solstiţiu. Festivalul dura 11 zile, în fiecare zi desfăşurându-se diverse activităţi. Un obicei des întâlnit la babilonieni era înapoierea echipamentelor agricole împrumutate. Cu această ocazie, regele trecea printr-un ritual de pocăinţă şi era deposedat de putere pentru a petrece trei zile izolat şi în rugăciune. Când revenea, în lume se organizau ceremonii de restauraţie pentru a-i asigura acestuia suportul din partea naturii, potrivit volumului amintit.
În noaptea de Anul Nou, în Danemarca oamenii obişnuiesc să spargă farfurii în uşa vecinilor. Se consideră că familia care are cele mai multe cioburi în faţa uşii va avea parte şi de cel mai mult noroc. În Irlanda, fetele singure cred că noaptea dintre ani este un prilej să-şi găsească adevărata dragoste. Ele aşează vâsc sub pernă visând la momentul magic când îşi vor cunoaşte alesul.
În Scoţia, Anul Nou este numit Hogmanay, iar în unele sate sunt aprinse suluri de smoală, care sunt lăsate apoi să se rostogolească pe străzi. Astfel, anul vechi este ars şi celui nou îi este permis să vină. Tot aici a apărut şi Auld Lang Syne, unul dintre cele mai populare cântece de Anul Nou printre vorbitorii de limbă engleză. Cântecul a fost publicat pentru prima dată de poetul Robert Burns, în 1796, în cartea Scots Musical Museum.
În insula Madeira din Portugalia există obiceiul ca în noaptea dintre ani să se mănânce 12 smochine, care simbolizează 12 dorinţe pentru anul ce vine, iar în Spania există tradiţia de a se mânca 12 boabe de struguri la miezul nopţii de Revelion. Fiecare reprezintă o lună din anul ce urmează. În funcţie de cât de dulce este, aşa va fi şi luna respectivă: mai bună sau mai dificilă. În Franţa se marchează sărbătoarea numită le Réveillon cu alimente de lux, şampanie şi cadouri.
La salonul imperial din Austria s-a păstrat tradiţia balului de pe vremea habsburgilor. La miezul nopţii răsună Dunărea albastră, iar Liliacul lui Strauss este mereu pus în scenă. Participanţii la ceremonie au pe masă carne de purcel, semn de noroc. Şi mesele se decorează cu purceluşi de ciocolată. Grecii mănâncă de Revelion o pâine specială numită Vasilopita, în interiorul acesteia fiind ascuns un bănuţ înainte de a o băga la cuptor. Pâinea se taie exact la miezul nopţii şi cine primeşte bucata cu premiul va avea noroc în anul care vine. La Liege, în Belgia, pe 1 ianuarie, există obiceiul de a mânca choucroute (un fel de varză murată cu cârnaţi) în familie, având sub farfurie, în mână sau în buzunar o monedă, pentru a avea bani tot anul.
La Napoli, în Italia, Anul Nou este întâmpinat printr-un obicei special, care constă în a arunca pe fereastră obiecte vechi, simboluri ale anului care a trecut. În noaptea de Anul Nou, numită Capodanno, italienii obişnuiesc să pună pe masă mâncăruri speciale, despre care se spune ca aduc bogăţie şi abundenţă.
În Olanda, Oudejaarsdag sau ziua anului trecut (31 decembrie) este sărbătorită prin multe focuri de artificii, care încep în zori şi ţin până târziu în noapte. De altfel, aceasta este singura zi în care artificiile sunt autorizate, ele fiind puse în vânzare cu numai trei zile înainte de Anul Nou.
Ruşii obişnuiesc să deschidă uşile şi ferestrele pentru ca noul an să intre în casă. În Rusia, o băutură din votcă, suc de lămâie şi apă de la robinet este denumită apa murdară şi se bea pentru a opri ghinionul.
În SUA, Anul Nou este aşteptat pe străzile oraşelor, ca şi în Canada. Toată lumea sărbătoreşte intrarea în Noul An la petreceri tradiţionale, uneori la baluri mascate, când toată lumea vine costumată tematic şi cu măşti (conform tradiţiei, oaspeţii trebuie să îşi dea jos măştile la miezul nopţii). Tot la miezul nopţii, sună clopotele şi sirenele, cerul este inundat de artificii şi toată lumea strigă într-un glas Happy New Year!. În New York, o tradiţie de peste 100 de ani a fost aceea de a se arunca o minge în Times Square.
În întreaga lume, cea mai populară băutură de Revelion este şampania. Peste tot în Europa şi în America este însoţită de un toast, oamenii îşi urează un an fericit, cu sănătate şi noroc.