Noi texte semnate de nume mari, printre care Arghezi, Călinescu, Noica, Stăniloae, arată compromisurile acestora în perioada de început a comunismului.
Ocarte explozivă apărută recent, „Puterea comunistă şi exilul în oglindă“ (subintitulat „texte polemice“), conţinând texte şi documente inedite, aruncă o nouă lumină asupra dimensiunilor colaboraţionismului românesc în anii de început ai comunismului şi asupra compromisului la care mari nume ale culturii române din acea vreme au fost obligate de către autorităţi.
De la Zaharia Stancu la Nichifor Crainic
Nume ca Zaharia Stancu şi Ovid S. Crohmălniceanu, colaboratori de bază ai regimului, nu surprind, şi nici cele ale unor Arghezi, Călinescu, Cioculescu, ale căror compromisuri cu puterea sunt relativ cunoscute. Mult mai trist este cazul unor figuri esenţiale ale literaturii noastre, trecute prin ani grei de închisoare politică. Îi întâlnim pe rând în paginile cărţii, în această situaţie, pe: C. Titel Petrescu (liderul social-democrat), George Ivaşcu, Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, Păstorel Teodoreanu, Vladimir Streinu, Dumitru Stăniloae şi, în fine, Constantin Noica.
După ieşirea din închisoare, ei fac aceste gesturi de bunăvoinţă faţă de Partid, prin care îşi recunosc „greşelile“ din trecut. Faptul nu trebuie să ne provoace un justiţiarism deplasat, ci este revelator pentru monstruozitatea regimului şi pentru felul în care a marcat ireversibil conştiinţele intelectualităţii româneşti. Este vizibil că aceştia semnează textele din revistă înfrânţi, obligaţi de autorităţile comuniste, şi, deşi scriu cu talent, nu au niciun pic de convingere reală în ceea ce afirmă.
Urmează „Antologia ruşinii“
Volumul este editat de cercetătorii Nicolae Merişanu şi Adrian Majuru şi apare sub egida Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc (INMER). Autorii cărţii se află şi în centrul scandalului legat de editarea „Antologiei ruşinii“, a lui Virgil Ierunca.
Reprezentanţii Editurii Humanitas ne-au declarat că, fiind singurii deţină tori ai drepturilor pentru opera lui Virgil Ierunca, volumul va apărea la ei în toamnă, dar Dinu Zamfirescu, preşedintele INMER, a replicat că nu i s-a prezentat niciun document care să dovedească acest lucru.
Puterea versus exil Volumul „Puterea comunistă şi exilul în oglindă“ este structurat în două părţi: „Glasul Patriei atacă“ şi, respectiv, „Exilul răspunde“. Pentru prima secţiune a cărţii, cei doi cercetători au antologat colecţia revistei „Glasul Patriei“, creată de Partidul Comunist ca un organ specializat în defăimarea Exilului românesc, după modelul unei publicaţii sovietice similare.
Revista „Glasul Patriei“ a apărut din decembrie 1955 până în septembrie 1972, de trei ori pe lună. De cealaltă parte s-au selectat articole din diferite publicaţii ale exilului aflate în arhiva INMER (semnăturile cele mai cunoscute şi care apar cel mai des sunt Pamfil Şeicaru şi Virgil Ierunca).
„Şobolanii pleacă“
„La Paris, între pahare, / Şed în coate, pe ziare, / Foşti curteni şi foşti boieri, / Câţiva buni stăpâni de ieri. / De când stau pe dinafară / Ei suspină după ţară. / Că se nimeriră toţi / Mari români şi patrioţi. / Doar odat-au şovăit, / Când s-au strâns şi au fugit. / Când corabia se-neacă / Şobolanii, droaie, pleacă. / Din pârjol, ca de obicei, / Au tulit-o cârd şi ei, / Cu o muscă pe căciulă, / Groasă-n pântec şi sătulă. / Truda voastră, măi Ioane, / V-au cărat-o-n geamantane, / S-aibă să benchetuiască / Din sudoarea românească“ (1957).
Adevărul = socialism
„Merită să ceri ca istoria să-şi schimbe sensul pentru ca producţia ta de autor să vadă lumina tiparului? (...) Adevărul lumii noastre poartă numele de socialism. Îi cunosc chipul din cărţi, îi ştiu versiunile istorice şi îi văd acum faţa lui românească. Întocmai altora, cer dreptul de a-mi cuceri prin el libertatea, singura libertate de care mai ştiu, ceea de a fi rodnic. (...) Am scris cele de mai sus pentru ca să îndemn şi pe alţii să-şi recunoască greşelile şi să se alăture, prin muncă, intereselor României noi“ (1965).
Critica lui Cioran
Despre Emil Cioran: „Bogomilul apologet al regimurilor imperialiste tot mai falimentare şi neputincioase să-i facă pe plac se gargariseşte cu reţete politice mistificate şi neoperante, într-o vreme când popoarele, conştiente de ţelurile lor democratice, socialiste şi paşnice şi nesinchisindu-se de ifosul olfacticilor duhnitori, sunt în măsură a trece reversibila cămaşă de forţă după gâtul freneticilor belicişti, mai mult sau mai puţin solitari“ (1959).
„Petru Dumitriu, un escroc“
Despre soţul său, Petru Dumitriu: „Galeria trădătorilor de neam din occident s-a îmbogăţit cu o nouă achiziţie: fugarul Petru Dumitriu. (...) Petru Dumitriu a fost şi a rămas un impostor, un escroc şi ca om, şi ca scriitor. Iar locul acestor indivizi este la puşcărie. Abil cum era, Dumitriu a sesizat un astfel de deznodământ. Tocmai de aceea a fugit în mod laş şi a găsit adăpost în occident, acolo unde hoţii, escrocii şi trădătorii de ţară sunt transformaţi în «rezistenţi politici»“ (1962).
VIRGIL IERUNCA „Suferinţe fără seamăn“