Duminică, 16 noiembrie 2014, seara, contrazicînd toate previziunile, Klaus Iohannis obține o victorie la scor în disputa cu Victor Ponta și devine președinte. La nici două zile de la acest eveniment, marți, 18 noiembrie după-amiaza, sub genericul Gîndul de după- amiază, publicam pe cristoiublog.ro textul intitulat: Cele 25 de întrebări stîrnite de marea enigmă postdecembristă: Klaus Iohannis – președinte!

Au trecut de atunci mai mult de patru ani. Pe 23 iunie 2018, Klaus Iohannis și-a anunțat, contrazicînd o tradiție democratică postdecembristă, înscrierea pentru un nou mandat. Prin aceasta, cu un an și jumătate înainte de alegeri, Klaus Iohannis a pus între paranteze responsabilitățile de președinte și a început să acționeze ca un candidat al PNL la prezidențiale. Vineri, 4 ianuarie 2019, în loc să adreseze națiunii un Mesaj despre marile provocări ale Noului An, Klaus Iohannis a ținut o conferință de presă avînd ca punct central reiterarea deciziei de a candida din nou. Despre aspectele constituționale și morale ale folosirii incorecte de către candidatul Klaus Iohannis a prerogativelor de președinte în exercițiu pentru a-și surclasa contracandidații am mai scris. Printre altele, la loc de frunte în exploatarea incorectă a funcției de către candidatul Klaus Iohannis, treceam folosirea Sistemului instituțiilor de forță. În 2014, Sistemul l-a făcut președinte în urma unei negustorii pe care Klaus Iohannis a respectat-o în cei patru ani de mandat. A fost singurul lucru respectat de președinte. În rest, Constituție, democrație, bun-simț, interes național, au fost aruncate la coș ca niște inutilități nedemne de El, Președintele cu p mare. Acum, Klaus Iohannis e Șeful Sistemului. E de așteptat ca anul acesta Sistemul să dea foc la țară numai să-l vadă pe Șeful mulțumit. Semne ale acestei devastări de către Sistem am avut deja din 23 iunie 2018 pînă acum. Mă înșel eu? Nici vorbă.

În 18 noiembrie 2014, îmi puneam 25 de întrebări stîrnite de marea enigmă postdecembristă care se dovedea victoria lui Klaus Iohannis. Întrebări care, asemenea celor provocate de evenimentele enigmatice din decembrie 1989, trimiteau la o amplă Operațiune a Sistemului. La vremea respectivă textul meu a trecut neobservat. Cu cîteva mici excepții, n-a fost reluat de alte site-uri și cu atît mai puțin comentat de ziare și televiziuni.

Explicabil.

Toată lumea era sub puterea evenimentului. Învinșii – cei din PSD – beau din cupa amară a eșecului. Învingătorii – cei din Sistem – destupau sticlele de șampanie.

Evenimentul era prea aproape în timp (la distanță de doar două zile) pentru ca cineva să ia în serios întrebările unui tip care, auzi neobrăzare! se îndoia de victoria Marelui Klaus Iohannis, cel a cărei tăcere promitea că va face din țara lui Merge și așa! țara Lucrului bine făcut.

În cei patru ani care au trecut, voci independente de Sistem din presă și din politică au început să pună întrebări în legătură cu victoria surprinzătoare a lui Klaus Iohannis în al doilea tur al prezidențialelor din 2014. Au fost scoase la iveală documente, mărturii, luări de poziție care au conturat imaginea unei ample Operațiuni prin care – cum scriam în 18 noiembrie 2014 – „un necunoscut de la Sibiu în ianuarie 2014 sfîrșește prin a deveni Președintele României prin incredibila răsturnare a scorului din primul tur”. Suspiciunea față de ceea ce ni s-a prezentat drept rezultatul unei întreceri corecte, cinstite, pe deplin democratice, s-a ivit și a crescut, în acești patru ani, și din spectacolul amatorismului politic desăvîrșit produs de Klaus Iohannis. Martor al acestui spectacol simt nevoia să mă bat din nou cu palma peste frunte asupra marii ciudățenii a postdecembrismului, dacă nu a perioadei postbelice din Istoria României:

Cum dracu a ajuns președinte în 2014 un asemenea ageamiu?

Acum, după patru ani de președinție a lui Klaus Iohannis, după dezvăluirile ivite între timp despre misterele lui 2014, după revelațiile opiniei publice despre implicarea SRI în bătălia politică și folosirea Justiției pe post de păpușă gonflabilă a sergenților majori mesianici, întrebările mele din 18 noiembrie 2014 sînt justificate. Le reproduc aici din convingerea că publicarea lor ar putea fi un semnal serios de alarmă în legătură cu ce ar putea să facă Sistemul pentru a a-l păstra pe Klaus Iohannis încă cinci ani la Cotroceni.

„După ce-am trimis pe e-mail comentariul pentru Evenimentul zilei dedicat Revoluției din noiembrie 2014, la Bibliotecă fiind, cufundat din nou în palpitantul meu obiect de studiu din ultimul timp: Istoria Operațiunilor clandestine desfășurate de CIA în toată lumea din 1948 pînă azi.

Cu fiecare zi de lectură cu creionul în mînă mă conving tot mai mult de un adevăr pe care l-am mai scris în eseurile mele:

Lumea modernă se definește prin prăpastia dintre ceea ce se vede la televizor și ceea ce este în realitate. Vedem, de exemplu, o Primăvară arabă ca să aflăm peste cîțiva ani, din documentele desecretizate de CIA, că a fost o Operațiune reușită a CIA cu un nume de cod. Cufundat din nou în lectura documentelor desecretizate ale CIA, m-am trezit bătîndu-mă cu palma peste frunte: Cum dracu de m-am prostit atît de tare încît să nu mă întreb asupra unor ciudățenii din acest an, 2014, în care un necunoscut de la Sibiu în ianuarie 2014 sfîrșește prin a deveni Președintele României prin incredibila răsturnare a scorului din primul tur?!

În 23 februarie 1990, la nici două luni de la evenimentele din decembrie 1989, în atmosfera de tămîiere a Maselor care se revoltaseră împotriva Dictatorului, iscăleam în săptămînalul Expres eseul 22 decembrie 1989 – O după amiază cu prea multe întrebări, prin care puneam la îndoială tezele oficiale despre caracterul spontan al întîmplărilor care au dus la fuga lui Ceaușescu. Și iată-mă acum scriind patetic despre Revoluția din noiembrie 2014, fără să-mi pun întrebări, mai mult decît îndreptățite acum, cînd vedem pe Klaus Iohannis devenit președinte în ciuda tuturor previziunilor, multe dintre ele puse tot de mine pe acest blog cu mult înaintea victoriei incredibile a lui Klaus Iohannis:

1) De ce l-a adus Crin Antonescu pe Klaus Iohannis în februarie 2013 de la Sibiu direct în funcția de prim locțiitor al său la conducerea PNL?

2) De ce s-a cramponat Crin Antonescu de dubla funcție a lui Klaus Iohannis – cea de ministru de Interne și cea de vicepremier cu finanțele – dacă pînă la urmă Klaus Iohannis i-a luat toate funcțiile?

3) De ce s-a încăpățînat Victor Ponta să-i refuze lui Klaus Iohannis dubla funcție, deși știa că asta va duce la ruperea USL?

4) De ce s-a încăpățînat Crin Antonescu să parieze pe procentajul de 20% la europarlamentare, oferind băieților pistolul cu care să tragă în el?

5) De ce a anunțat Crin Antonescu că nu mai candidează la Președinție, după ce rupsese USL ca să poată candida?

6) De ce n-a sărit prietenul lui, Klaus Iohannis, să-l roage să revină asupra deciziei?

7) De ce a lansat Traian Băsescu teza „Victor Ponta ofițer acoperit” pentru ca pînă la urmă să nu mai spună nimic în această chestiune?

8) De ce n-a mai suflat o vorbă Traian Băsescu despre ancheta cerută serviciilor secrete privind filarea de la Paris?

9) De ce a fost atît de activă DNA înaintea primului tur, căpușînd campania electorală, pentru ca între cele două tururi să aibă o singură acțiune mai acătării?

10) Cine l-a dezinformat pe Victor Ponta în legătură cu prezența la vot în străinătate în primul tur?

11) Cine a exagerat scandalurile de la votul din primul tur pentru a crea afluența uriașă din al doilea tur?

12) Ce ambasadori români au avut misiunea să blocheze votul în primul tur?

13) Cine l-a convins pe Victor Ponta să nu mărească numărul de secții de votare din străinătate, gest fatal, asemănător convocării de către Nicolae Ceaușescu a mitingului din 21 decembrie 1989?

14) Se încălca Legea dacă se mărea numărul secțiilor de votare din străinătate înaintea celui de-al doilea tur prin Ordonanță de urgență? Dacă da, era pregătită CCR să anuleze victoria lui Victor Ponta?

15) Cum se explică comportamentul ambiguu al BEC? Prin judecătorii de la Înalta Curte, instanța cea mai puternic penetrată cu ofițeri acoperiți?

16) A fost sincer Traian Băsescu cînd își exprima neîncrederea în Klaus Iohannis sau juca o comedie regizată împreună cu Klaus Iohannis?

17) Cum de-au fost organizate atît de bine pe rețele de socializare mitingurile de protest din săptămîna dinainte celui de-al doilea tur?

18) Cum de s-au înșelat toate sondajele de opinie în legătură cu prezența la vot, chiar și cele interne ale PSD?

19) Știa SRI tendința de venire la vot masivă? Dacă da, i-au spus lui Traian Băsescu?

20) Vineri, cînd a ieșit să îndemne băsiștii să iasă la vot, știa Traian Băsescu de posibila răsturnare de scor?

21) Cum se explică prestația ciudată a lui Crin Antonescu din ultimele zile, inclusiv din dimineața votului?

22) Cîți dintre jurnaliștii care au întreținut pe televiziuni scandalul votului din străinătate sînt ofițeri acoperiți? 2

3) De ce nici un adversar de-al lui Victor Ponta, inclusiv Klaus Iohannis, nu mai suflă o vorbă despre dezastrul din străinătate? Operațiunea a țintit înfrîngerea lui Victor Ponta și, prin urmare, nu mai trebuie căutate responsabilitățile?

24) De ce jurnaliștii care frecventează Ambasada americană de la București, pentru a primi sugestii sau chiar indicații, se declară mulțumiți de împărțirea Puterii între Klaus Iohannis și Victor Ponta? Așa a fost înțelegerea impusă de americani pentru a nu se repeta scenariul din Ungaria? 2

5) De ce a amînat DNA ancheta în afacerea EADS, în care e vîrît pînă-n gît Vasile Blaga?

Acestea sînt, după mine, cele 25 de întrebări stîrnite de unul dintre cele mai enigmatice momente postdecembriste: Pierderea celui de-al doilea tur de scrutin de către Victor Ponta, la o diferență de 9% după ce-l cîștigase pe primul la o diferență de 10%.

Numai cînd voi avea răspunsuri raționale la aceste întrebări, voi accepta c-a fost totul spontan.”