CEL PUȚIN 11 morți în Ucraina după „Pacea de la Minsk”. Neoficial, au murit aproape CINCIZECI de persoane
- Raluca Florescu
- 13 februarie 2015, 12:35
Opt militari ucraineni și trei civili și-au pierdut viața în estul separatist prorus al Ucrainei în ultimele 24 de ore, în pofida acordului de pace semnat joi la Minsk, potrivit primelor bilanțuri prezentat de autoritățile ucrainene și separatiști, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Ucraina a pierdut opt militari în urma unor bombardamente și în lupte, alți 34 au fost răniți”, a indicat un purtător de cuvânt al armatei ucrainene
Trei civili au fost uciși și cinci răniți în bombardamentele asupra Luganskului, centrul administrativ al regiunii cu același nume, bastion al rebelilor proruși, a indicat primăria.
Potrivit unor surse din rândul insurgenților din Donețk, numărul morților din ultimele ore se ridică la 42, în timp ce la Gorlovka (regiunea Donețk) s-au înregistrat șapte victime civile, printre care trei copii, în urma tirurilor armatei ucrainene. Autoritățile locale au confirmat că Gorlovka a fost ținta unor tiruri de artilerie în noaptea de joi spre vineri.