Cel mai răsunător divorţ, la final: „Sunt, în sfârșit, o femeie liberă”

Ionel Ganea și Dana sunt părinții a doi copii: Ioana, în vârstă de 22 de ani, înfiată, și George, în vârstă de 19 ani, care îi calcă pe urme tatălui și activează la Viitorul. Iar divorţul dintre cei doi soţi a luat sfârşit.

Dana Iaru, fosta soție a internaționalului Ionel Ganea, s-a ales cu o pensie viageră ce depășește cu puțin suma de o mie de euro.

 „Miercuri a fost. Nici măcar nu mă așteptam, mă așteptam să respingă ambele apeluri ținând cont de influența pe care o are și de lucrurile care s-au întâmplat până acum. Într-un fel m-am bucurat tare pentru admiterea rentei viagere, pentru că 24 de ani nu am lucrat, dar într-un fel am fost tristă pentru că mă așteptam să fiu căsătorită toată viața ”, a declarat Dana pentru Antena Stars.

Magistrații de la Judecătoria Făgăraș au dat decizia finală în procesul de divorț dintre Ionel Ganea și soția sa Dana Iaru. Pe lângă desfacerea actului de căsătorie, judecătorii l-au obligat pe fostul component al Generației de Aur să-i plătească fostei partenere de viață o rentă viageră în valoare de 5.000 de lei.

„ Admite apelul declarat de apelanta reclamantă Ganea Daniela Marcela împotriva sentinței civile nr. 2505/10.12.2019 a Judecătoriei Făgăraș, pe care o schimbă în parte și în consecință:

Obligă pârâtul Ganea Ioan Viorel să plătească reclamantei Ganea Daniela Marcela suma de 5.000 lei lunar cu titlu de prestație compensatorie sub formă rentei viagere. Respinge apelul declarat de apelantul pârât Ganea Ioan Viorel împotriva sentinței civile nr. 2505/10.12.2019 a Judecătoriei Făgăraș. Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate. Definitivă”, se arată în decizia magistraților.

„ Sunt, în sfârșit, o femeie liberă”

„El este obligat să îmi plătească, dar să vedem. La tupeul pe care îl are, sunt ferm convinsă că nu o să primesc nimic. Atât am cerut, atât mi-a admis, 5000 de lei. I-am oferit foarte multe variante și nu a acceptat niciuna și atunci mă văd nevoită să fac partajul că așa mi se pare corect și moral. Este vorba de casele, despre terenurile, despre mașini. Nu îmi permit să îi las totul lui”, a mai zis Dana Iaru.

Şi continuă: „Ziua de miercuri a fost una dintre cele mai fericite din viața mea. Sunt, în sfârșit, o femeie liberă, îmi pot trăi viața liniștită. Decizia este definitivă și irevocabilă, acel domn nu mai are nicio cale de atac. Nu mă așteptam la o asemenea decizie, aici mă refer la renta pe care o voi primi. Mi se pare un lucru normal ce au decis judecătorii, de bun simț. Timp de 24 de ani, m-am ocupat de casă, de copii, de tot. Este logic să primesc acei bani. Mâine, poimâine, fac 50 de ani, nu o mai pot lua acum de la zero. Din ce am înțeles, acei bani îi voi primi până la o eventuală recăsătorire. Sau până când unul dintre noi va înceta din viață. Sunt fericită și mândră că am avut puterea sa merg până la capăt. Cu domnul nu am vorbit, între noi nu mai există niciun contact. Acum urmează partajul, să vedem ce va fi și acolo”, a declarat Dana Iaru, în exclusivitate pentru cancan.