Cel mai puternic virus se întoarce

Cel mai puternic virus se întoarce

Kaspersky Lab anunţă rezultatele unei noi investigaţii aflate în strânsă legătură cu descoperirea campaniei Flame de spionaj cibernetic.

Astfel, au fost dezvăluite trei programe periculoase care funcţionează cu platforma Flame şi care trimiteau date de pe computerele infectate încă din 2006. Experţii susţin că pentru realizarea acestui virus a fost nevoie de resurse impresionante. Virusul, care ar fi fost produs de serviciile secrete americane, şi-a făcut datoria, reuşind să provoace regresul programului nuclear iranian. Până acum au fost în jur de 10.000 de victime ale "infecţiei". Un server care a fost activat în luna martie a acestui an a strâns peste 6GB de date în aproximativ o săptămână. Potrivit specialiştilor de la Kaspersky Lab, o nouă variantă a temutului virus Flame circulă pe internet sub denumirea SPE.

Ne puteți urmări și pe Google News