Cel mai nou PROIECT al lui Florin Piersic jr. I GALERIE FOTO

Cel mai nou proiect al lui Florin Piersic jr. a intrat în linie dreaptă, urmând ca la începutul săptămânii viitoare să iasă la rampă. Este vorba de un proiect teatral pus în operă pe scena unuia dintre cele mai moderne spații de joc din țară.

Florin Piersic jr. regizează spectacolul Frați, după textul lui Dave Williams, care va avea premiera marți, 9 mai, de la ora 19,00, pe scena Sălii 2 a Teatrului Național din Timișoara (TNTm). Evenimentul are loc la o zi după ce TNTm va primi Premiul special pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile pentru realizarea Sălii 2, oferit de Senatul UNITER, în cadrul celei de-a 25-a Gale a Uniunii.  

”Artist plurivalent, capabil să cerceteze teatrul din cele mai diferite perspective, Florin Piersic jr. abordează comedia dramaturgului american Dave Williams din tripla ipostază de actor, traducător și regizor, asumându-și în egală măsură poziția exhaustivă de autor al spectacolului, rolul de creator de text – traducerea fiind fără doar și poate un act de creație -, ca și pe cel de interpret. Lumea fraților Conley – cei trei protagoniști ai spectacolului Frați – este, dincolo de gaguri și de hohotele de râs, o lume care își urnește cu greu mecanismele empatiei și comunicării, înțepenite de nesiguranță și de istoria personală a fiecăruia dintre cei trei frați. Mai mult decât atât, în angrenajul construit de Florin Piersic jr., Frați este o comedie care, paradoxal, se apropie de universul inovatorilor „tineri furioși” ai deceniului șapte”, arată Codruța Popov, consultantul artistic al Naționalului timișorean.

Spectacolul se va juca și miercuri, 10 mai, de la aceeași oră la Sala 2. Acesta este nu doar o comedie neagră, o poveste despre relațiile complicate ale celor trei frați obligați de testamentul tatălui lor să se suporte treizeci și șase de ore pe an, ci este, în egală măsură, un laborator în care arta dramatică se redefinește prin complexitatea omului de teatru. Distribuția spectacolului îi aduce alături de Florin Piersic jr. pe Matei Chioariu, Căin Stanciu jr., Marko Adžić  / Bogdan Spiridon, tineri actori extrem de apreciați de publicul Teatrului Național, precum și pe Tudor Prodan, un foarte interesant scenograf din noua generație.

Următoarea reprezentație este programată miercuri, 17 mai. Biletele se găsesc la Agențiile Teatrului Național: Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, în Parcul Civic. Orar: marți - duminică, orele 11 - 19. Locurile pot fi achiziționate și online, pe www.tntimisoara.com. (Fotografii: Adrian Pîclișan)