Cel mai mare parc eolian din Europa, în Dobrogea

Lucrările vor începe în această toamnă, investiţia în acest proiect fiind de peste un miliard de euro.

Parcul eolian va fi construit în localităţile Fântânele şi Cogealac, va avea o capacitate de 600 de megawati şi va funcţiona începând cu anul viitor.

Potrivit reperezntanţilor grupului ceh CEZ, în momentul în care va deveni complet operaţional, parcul eolian va reprezenta aproape 30 la sută din energia regenerabilă, anunţă Realitatea.

În prezent, în România, din energia eoliană se obţin numai şapte megawati.

CEZ a intrat pe piaţa românească în 2005, când a preluat compania de distribuţie de energia electrică Electrica Oltenia.