Sfântul Nicolae, sărbătorit pe 6 decembrie, este ocrotitorul marinarilor, pescarilor, farmaciştilor, parfumierilor, dogarilor, copiilor, fetelor de măritat, şcolarilor, avocaţilor şi al celor nedreptăţiți la judecată.
Numele său grecesc, Nikolaos, vine de la „Nike” - Victorie și „Laos” - Popor, și înseamnă deci „Victoria Poporului” sau „Izbânda Neamului”.
Sfântul se naște în a doua jumătate a secolului al IIIlea în Cetatea Patara din Lichia sau Licia, în sudul Asiei Mici (actualmente în Turcia), dintr-o familie de creștini de neam bun și înstăriți.
De mic, Nicolae arată că nu este un prunc asemenea celorlalți: în zilele de post, miercurea și vinerea, nu sugea de la sânul mamei decât o singură dată, după apusul soarelui. La îndemnul unui unchi episcop, părinții îl îndrumă spre slujire bisericească. În scurt timp, este uns preot. La moartea părinților, Nicolae împarte săracilor averea moștenită.
Episcop fără voie
În cetate locuia un văduv împreună cu cele trei fete ale sale, frumoase și cuminți, într-o sărăcie cruntă. Văzând că nu mai are din ce trăi, omului îi vine gândul ticălos de a le face prostituate. Auzindu-l într-o seară, prin fereastra deschisă, plângând, Nicolae îi aruncă pe geam, nevăzut, o pungă cu galbeni. Destul pentru a-și mărita fata cea mare cu zestre bună. Apoi încă de două ori, pentru celelalte copile. Ultima dată, omul pândește lângă fereastră și așa își descoperă binefăcătorul, anunțându-i fapta bună în toată cetatea.
Ales episcop
Stânjenit de celebritate, Nicolae merge în Cetatea Mira, unde nu-l cunoștea nimeni. Exact când arhiereul de aici moare. Atunci, episcopii se roagă ca Dumnezeu să-i lumineze pe cine să pună în loc. Celui mai bătrân i se arată un înger care îi spune să meargă în zori la biserică și primul care va veni, pe el să-l ungă arhiereu. Acela a fost Nicolae.
Multe și mari minuni a făcut Sfântul în timpul vieții, și continuă să facă. Probabil cea mai cunoscută este salvarea a trei tineri demnitari, condamnați pe nedrept la moarte de Împăratul Constantin. Nicolae le aude rugăciunile din temniță și îi apare în vis lui Constantin cerându-i să-i elibereze.
Palma Sfântului
Este unul dintre cei 318 episcopi care participă la Sinodul de la Niceea, când are loc memorabilul episod al palmei date lui Arie, care nega divinitatea lui Hristos, afirmând că Mântuitorul este doar un om cu puteri supranaturale. Este cel mai șocant episod din biografia Sfântului: cum, el, cel mai blând și smerit om din lume, să-l lovească pe Aproapele său?
Teologii au comparat această întâmplare cu izgonirea cu biciul de către Iisus a negustorilor din Templu. Ca și Învățătorul său, Nicolae este gata să îndure orice umilințe, ba să le ia asupra sa și pe ale altora. Ca și Iisus, un singur lucru nu poate răbda Nicolae: negarea sau defăimarea lui Dumnezeu. O lecție pentru creștini, valabilă și azi mai mult ca oricând.
Manna
Data probabilă a morții sale este 6 decembrie 342. Moaștele Sfântului Nicolae sunt adăpostite la Catedrala din Bari. Din criptă izvorăște o apă de o puritate excepțională, numită „manna”. Între 1954 și 1957, când cripta a fost deschisă pentru a fi refăcută, s-a observat cum din oasele sfântului ieșea un fel de „transpirație” abundentă.
Sfântul Nicolae este adevăratul Moș Crăciun
De când le-a dăruit celor trei fete bani de zestre, pe furiș, fără să fie văzut, a rămas tradiția venirii în fiecare an a Sfântului Nicolae care, fără ca nimeni să-l vadă, aduce daruri copiilor cuminți.
Sfântul Nicolae este adevăratul Moș Crăciun: moșul pântecos, cu barbă albă, haine roșii și cizme negre, care trăiește la Pol și călătorește cu sania trasă de reni este o imagine publicitară creată abia în 1930 pentru Coca Cola. De altfel, însuși numele de Santa Klaus provine din Saint Nicholas.
În amintirea palmei date lui Arie, copiii neascultători primesc în seara de 5 decembrie, în ghetuțe, o nuia ruptă dintr-un măr. Adică pomul din care Adam și Eva au mâncat în ciuda interdicției lui Dumnezeu.
Aceste crenguțe de măr sunt culese din pom pe 21 noiembrie și puse de gospodari, în apă, la căldură.
Dacă nuiaua înflorește până la Crăciun, înseamnă că, la rugăciunile bunului Sfânt Nicolae, Dumnezeu l-a iertat pe micul proprietar. Aceasta este explicația misterului pentru care, în miezul iernii, când bate viscolul și gerul este înghețat, colindătorii cântă despre „florile dalbe, flori de măr” sau despre „măruț, mărgăritar”.
Crenguțele de măr înflorite sunt folosite de copii pentru a colinda cu Sorcova.
În popor, Sfântul este numit Sân Nicoară. El păzește Soarele, care, sătul de răutățile lumii, vrea să fugă spre miazănoapte, și este considerat o adevărată iscoadă a lui Dumnezeu pe lângă Drac, pentru a-I vesti ce mai pune Împielițatul la cale.
Sân Nicoară personifică Timpul îmbătrânit, victoria Binelui asupra Răului, a Luminii asupra Întunericului. Doar aparent paradoxal, în plină iarnă, el anunță venirea Primăverii, a Renașterii Lumii.
Ce biserici și mănăstiri își serbează azi hramul
La Biserica Sfântul Gheorghe – Nou de la București se află mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, într-o raclă aurită dăruită de Mihai Viteazul, Doamna Stanca și fiul lor Nicolae în anul 1600.
Ca o dovadă a evlaviei populare, sute de biserici din România poartă hramul Sfântului, peste douăzeci fiind doar în București.
Printre mănăstirile cele mai cunoscute poartă hramul Sfântului se află: Almaș (jud. Neamț), Bogdana Suceava), Brâncoveni jud. Olt), Comana (jud. Giurgiu), Crasna (jud. Gorj), Dealu (jud. Dâmbovița), Probota (jud. Suceava), Râșca (jud. Suceava), Suzana (jud. Prahova).