La mai bine de jumătate de an de când s-a căsători cu alesul inimii, Alina Ceușan se pregătește pentru cel mai important rol din viață. Ea va deveni mamă. Potrivit unor surse, sarcina vedetei ar fi intrat deja în luna a doua. Totul ar fi ieșit la iveală în timpul unei negocieri purtate de reprezentanții ei cu o companie, pentru un proiect viitor.

Cum noul contract presupunea un angajament pe termen lung, vedeta ar fi declinat oferta, deoarece e însărcinată, au relatat sursele din anturajul vloggeriței.

Alina Ceușan s-a căsătorit cu iubitul ei, Raul Tișa, în iunie 2019. Evenimentul s-a desfășurat în Parcul Central Cluj-Napoca. Vedeta a anunțat căsătoria pe o rețea de socializare: ”Am spus DA! Salutați-i pe domnul și doamne Tișa! Suntem pregătiți pentru orice va arunca viața spre noi, pentru totdeauna”.

Sursa: Cancan.ro

Sursa foto: Facebook / Alina Ceușan