Adrian Nour, Vocea României, Florin Ristei, X Factor și soprana Irina Baianț repetă și câte 14 ore pe zi pentru marele eveniment.
Presiune mare pe actorii musicalului „Fantoma de la Operă”, de Andrew Lloyd Webber. Cum biletele pentru cele două premiere, din 24 și 25 ianuarie, s-au vândut în mai puțin de 30 de minute, Adrian Nour, finalistul de la Vocea României, Fantoma, Irina Baianț, soprana care a apărut pe scenă alături de câștigătorul „Vocii”, Christine Daaé și Florin Ristei, câștigătorul X Factor, Raoul, știu că succesul depinde de ei. „Repetițiile sunt din ce în ce mai intense, mai lungi, mai obositoare, dar toate pentru a prezenta publicului probabil cea mai frumoasă producție de musical din România”, spune Florin Ristei. Artistul a adăugat că se repetă și 14 ore pe zi sub bagheta regizorului australian Stephen Barlow, cel care a pus în scenă la Operă „Rigoletto”. El crede că între colegi există o chimie: „Consider că suntem trio-ul cel mai potrivit pentru aceste roluri. Ne înțelegem foarte bine și pe scenă, și în afara ei”.
„Fantoma de la Operă” a agitat spiritele. Spectacolul marchează debutul Teatrului de Operetă „Ion Dacian” în noul său sediu, după doi ani de peregrinări, dar și punerea în scenă pentru prima dată în România a celei mai de succes producții de gen din toate timpurile.
Ce vom vedea? „Elementele de decor sunt spectaculoase. Cupola, peștera, faimosul candelabru etc, totul a fost gândit în cele mai mici detalii astfel încât spectacolul să fie o experiență unică și completă pentru fiecare spectator. Este un spectacol grandios din toate punctele de vedere”, a dezvăluit scenograful Andrew Riley.