Cea de-a XXIII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER va avea loc luni, 25 mai 2015, la Sala Mare a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti.
Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER se vor acorda următoarele premii: Peter Brook – Premiul de Excelenţă – în omagiu pentru contribuţia şi impactul spectacolelor sale asupra teatrului românesc. Premiul pentru întreaga activitate: Vladimir Jurăscu, Mihaela Arsenescu Werner, Alexander Hausvater, Clara Labancz, Mira Iosif, informează biroul de presă al Teatrului Naţional.
Nominalizările pentru această ediţie a Galei Premiilor UNITER sunt următoarele: Cel mai bun spectacol: „De vânzare / For Sale”, un spectacol de Gianina Cărbunariu, Teatrul Odeon Bucureşti; „Mobilă şi durere”, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti; „Omul cel bun din Seciuan”, regia Andrei Şerban, Teatrul Bulandra Bucureşti.
Cel mai bun regizor: Victor Ioan Frunză pentru spectacolul „Mobilă şi durere”, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti; Radu Nica pentru spectacolul „Incendii”, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara; Andrei Şerban pentru spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, Teatrul Bulandra Bucureşti.
Cel mai bun scenograf: Andrada Chiriac pentru scenografia spectacolului „Cerere în căsătorie”, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi; Adriana Grand pentru scenografia spectacolului „Mobilă şi durere”, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti; Iuliana Vîlsan pentru scenografia spectacolului „Omul cel bun din Seciuan”, Teatrul Bulandra Bucureşti.
Cel mai bun actor în rol principal: Vlad Ivanov pentru rolurile din spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, Teatrul Bulandra Bucureşti; Sorin Leoveanu pentru rolul Hitler din spectacolul „Mein Kampf”, Teatrul Naţional Cluj-Napoca; Adrian Nicolae pentru rolul Gore din spectacolul „Mobilă şi durere”, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti. Cea mai bună actriţă în rol principal: Alexandra Fasolă pentru rolurile din spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, Teatrul Bulandra Bucureşti; Anca Hanu pentru rolul Amalia din spectacolul „Amalia respiră adânc”, Teatrul Naţional Cluj-Napoca; Daniela Török pentru rolul Sally Bowles din spectacolul „Cabaret”, Teatrul German de Stat Timişoara. Cel mai bun actor în rol secundar: Mihai Călin pentru rolul Caliban din spectacolul „Furtuna”, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti; Andrei Huţuleac pentru rolul Urechiatu΄ din spectacolul „Mobilă şi durere”, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti; Georg Peetz pentru rolul Conférencier din spectacolul „Cabaret”, Teatrul German de Stat Timişoara. Cea mai bună actriţă în rol secundar: Ana Ciontea pentru rolul Mama din spectacolul „Numele”, producţie a Teatrului Foarte Mic Bucureşti în parteneriat cu Teatrul de Comedie; Ana Covalciuc pentru rolul Proprietăreasa din spectacolul „Omul cel bun din Seciuan” , Teatrul Bulandra Bucureşti; Katalin Berekméri pentru rolurile din spectacolul „Castingul Dracului”, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”. Vor mai fi acordate premii pentru critică teatrală (nominalizaţi: Claudiu Groza, Doru Mareş, Ion Parhon), teatru radiofonic, teatru tv şi pentru debut.
La teatru radiofonic nominalizările sunt: „Fantomele din Canterville”, după Oscar Wilde, scenariul şi regia artistică: Ilinca Stihi; „Henric al V-lea” de William Shakespare, adaptarea radiofonică: Domnica Ţundrea, regia artistică: Attila Vizauer; „Metamorfoza”, după Franz Kafka, scenariul şi regia artistică: Ion Andrei Puican. Teatru TV: „Roman teatral (Însemnările unui nebun)”, după Mihail Bulgakov, dramatizare, adaptare şi regie: Vitalie Lupaşcu; „Vinovatul”, după Ion Băieşu, scenariul şi regia: Ion Gostin; „Zi că-ţi place !”, după Valentin Nicolau, adaptare şi regie: Cornel Mihalache.
Debut: Vlad Nemeş pentru rolul M din spectacolul „Cockoşi”, Teatrul ACT Bucureşti; Ciprian Nicula pentru rolurile din spectacolul „Eşti un animal, Viskovitz!”, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu-Vâlcea; Ana Bianca Popescu pentru rolul Fata din spectacolul „Numele”, producţie a Teatrului Foarte Mic Bucureşti în parteneriat cu Teatrul de Comedie.