Averile celor mai bogaţi oameni din America, precum Warren Buffett şi Jeff Bezos, au crescut cu peste 6.500 de miliarde de dolari anul trecut. Potrivit specialiștilor, surpriza a venit ca urmare a creşterii preţurilor acţiunilor şi a pieţelor financiare. Mulți oameni nu adună aceste sume de bani nici în 3 vieți.
Într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic și nu numai, cei mai bogaţi oameni ai Americii, precum Warren Buffett şi Jeff Bezos, adaugă la averea lor mai bine de 6.500 de miliarde de dolari. Aceștia au băgat sume frumoase în buzunar ca urmare a creşterii preţurilor acţiunilor şi a pieţelor financiare, potrivit datelor Rezervei Federale (Fed), transmite CNBC.
Averea cumulată a celor mai bogaţi 1% dintre americani a atins un nivel record de 45.900 de miliarde de dolari la sfârşitul trimestrului al patrulea al anului 2021, arată cel mai recent raport al Rezervei Federale privind averea gospodăriilor.
În timpul pandemiei, 2 ani în care toată omenirea s-a descurcat greu financiar, averile lor au crescut cu peste 12.000 de miliarde de dolari. Mai mulți factori au dus la acest succes.
”Cifrele sunt uluitoare. Boom-ul pandemic al bogăţiei se situează cu siguranţă în vârful sau aproape de toate boom-urile din ultimii 40 de ani”, a spus Edward Wolff, profesor de economie la Universitatea din New York.
Bogații câștigă bani pe bandă rulantă
Cei mai bogaţi 1% aveau la sfârşitul anului 2021 un procent record de 32,3% din averea naţiunii, arată datele. De asemenea, ponderea bogăţiei deţinute de 90% dintre americani a scăzut comparativ cu perioada anterioară virusului păgubaș, de la 30,5% la 30,2%.
Creşterea averilor celor mai bogaţi americani nu a suferit modificări până în acest an, din cauza scăderii cotaţiilor acţiunilor. Cu toate astea, acţiunile şi afacerile private le-au crescut averea afaceriștilor în 2021.
4.300 de miliarde de dolari din câştigurile totale ale celor mai bogaţi 1% au apărut din acţiunile corporative şi acţiunile fondurilor mutuale, potrivit datelor Fed. Portofoliile de acţiuni ale celor mai bogaţi 1% dintre americani ajung la 23.000 de miliarde de dolari şi reunesc un record de 53,9% din totalul acţiunilor deţinute separat, potrivit băncii centrale.
Deţinerea de acţiuni în America a avut un succes formidabil după pandemie. Cei mai bogaţi 10% dintre americani aveau la sfârşitul anului 2021 un record de 89% din acţiunile corporative şi acţiunile fondurilor.