Cei mai bogaţi adolescenţi din lume

Cei mai bogaţi adolescenţi din lume

Sunt înstăriţi, iar unii dintre ei au devenit la fel de cunoscuţi ca şi părinţii lor celebri şi mai ales miliardari.

Sofia Barclay este nepoata antreprenorului Sir David Barclay. Are 23 de ani şi vrea să devină actriţă. Nimic de zis, deoarece având în vedere averea familiei sale, are toate şansele să reuşească în lumea Hollywood-ului. O altă "partidă" este Isha Ambani, fiica mogulului petrolului Mukesh Ambani. Fata este "clienta" Universităţii Yale şi, deşi îi place să se descrie drept "o pianistă foarte bună", nimeni nu o crede, nu pentru că nu ar fi o pianistă foarte bună ci, pentru că, după cum notează presa, "banii îi permit să fie foarte bună la toate!". Oaia neagră Sam Branson, 26 de ani, fiul lui Richard Branson (mogul a cărui avere a fost cotată de Forbes la suma de 4.2 miliarde dolari ), este considerat şi el "o partidă". Tatăl său, CEO al companiei Virgin, l-a…ajutat să termine cu succes unul dintre cele mai bune colegii din Texas, St. Edwards. Iar acum băiatul vrea să facă, nici mai mult nici mai puţin decât filme documentare! Nu a stat pe gânduri, aşa că de curând a pus bazele propriei companii. Nici Georgiana Bloomberg, fiica primarului din New York City, Michael Bloomberg, nu a stat degeaba. Este considerată un fel de oaie neagră a familiei, deoarece a afirmat la un moment dat că "numele Bloomberg este un nimic" (iar exprimarea completă a fost mai dură, am putea spune chiar cu iz obscen). Este considerată o scriitoare de succes, are deja două cărţi publicate, a studiat arta, a cochetat cu echitaţia… "Când tatăl meu a devenit primar, am devenit mândră de numele meu!", spune Georgiana, iar tabloidele americane subliniază că mândria ei a crescut direct proporţional cu numărul cecurilor pe care i le semna tăticul Bloomberg Înfricoşător de bogată Marta Ortega-Perez este fiica lui Amancio Ortega ( creatorul imperiului Zara, care se află pe lista Forbes, cu o avere de 37,5 miliarde dolari).Marta va prelua imperiul tatălui, însă pentru…a i se întâmpla acest lucru a pornit de la munca de jos: aranjează rafturile şi răspunde solicitărilor clienţilor. Anna Anisimova, fiica regelui metalelor Vasili Anisimov, a fost deja supranumită "Paris Hilton a Rusiei". Cel mai adesea se spune despre ea că "este mondenă, izbitor de frumoasă şi înfricoşător de bogată"! Ea este pe cale de a obţine o "mică" avere de 50 de milioane de dolari de la tatăl său, şi are una dintre cele mai dorite case de tip penthouse din New York City. Bineînţeles că visul ei este acela de ajunge la Hollywood… Iahturi şi poker David Ellison este fiul CEO-ului Oracle, Larry Ellison (pe lista Forbes, cu o avere de 36 miliarde de dolari). Are 29 de ani şi, cu spatele financiar asigurat de tatăl sau, David a reuşit să se implice în lumea Hollywood-ului, atât ca actor, cât şi ca producător. Deţine compania de producţie Skydance, care a fost implicată în realizarea filmului "Mission Impossible - Ghost Protocol". Antoine Arnault este fiul fondatorului LVMH, Bernard Arnault (foto stânga) (pe lista Forbes, cu o avere de $41 miliarde). Ca şef pe comunicare la Louis Vuitton, Antoine pare că va calca pe urmele tatălui său, deşi este cunoscut mai mult pentru pasiunea sa legată de iahturi şi poker. Este peste tot Miley Cyrus (20 de ani) , cunoscută mai bine ca "Hannah Montana"are o avere estimată la 60 de milioane de dolari. Miley e peste tot: pe caiete, pe ghiozdane, la televizor... Cu toate acestea, actriţa şi totodată cântăreaţa a cules doar 15.000 de dolari pe episod pentru rolul din serialul TV. "N-ar trebui să îi plângem de milă, căci, de exemplu, a obţinut 18 milioane de dolari în 2009 din vânzarea produselor "Hannah Montana", subliniază presa.