Numele intelectualilor care s-au vândut benevol comunismului românesc şi deşănţatului cult ceauşist sunt prinse pentru totdeauna între coperţile unei cărţi editate recent de Humanitas: ”Antologia ruşinii după Virgil Ierunca”.
Oportunişti de duzină, scriitori închipuiţi sau talente reale, predispuse la compromis, oameni de ştiinţă excepţionali şi bufoni versificatori de la curtea lui Ceauşescu, toţi sunt uniţi de ruşinea de a se fi predat, mai mult sau mai puţin slinos, regimului. ”Antologia ruşinii” e oferită publicului la aproape douăzeci de ani de la prăbuşirea comunismului românesc şi la doi ani de când Virgil Ierunca a trecut pragul Raiului.
Volumul apărut la Editura Humanitas reuneşte munca de decenii a soţului Monicăi Lovinescu, unul dintre ultimii luptători pentru păstrarea moralităţii în cultura română.
Economia de piaţă i-a fixat un preţ acestui volum gros, de sute de pagini, care i-a avut editori pe Nicolae Merişanu şi Dan Taloş. Cartea costă 55 de lei şi îi aduce la un loc pe toţi cei care s-au plecat, sărutând cizmele roşii ale comunismului, slăvindu-l în cuvintele găunoase ale limbii de lemn.
Între lichelism şi rezistenţă prin supunere În deceniul obsedant al începutului de comunism românesc (sub patronaj sovietic), cei mai mulţi au făcut-o din frică – închisoriile gemeau de intelectuali incomozi trimişi la moarte de socialismul ştiinţific. Sub delirul ceauşist însă, lichelele se înmulţiseră atât de mult, scormonind prin propria mizerie după avantaje materiale, încât s-a ajuns repede la inflaţie de slugi.
Maeştri ai scenei sau ai literelor au scris sau semnat texte doar pentru a-şi putea face mai departe meseria, într-o formă de rezistenţă culturală care nu poate fi înţeleasă deplin decât de cei care au trăit în epoca nesfârşitelor cozi la alimentele de bază. Virgil Ierunca a început să antologheze vorbele ruşinoase în 1957, la Paris, în paginile ”României muncitoare”.
A fost rubrica de referinţă a exilului românesc. O primă variantă a antologiei cuprinde intervalul 1957-1961, anii capitulării unor mari valori literare, de la George Călinescu la Tudor Arghezi. În 1971, după celebrele ”Teze din iulie” care dădeau, tacit, startul întrecerii de ode la adresa tovărăşului Nicolae Ceauşescu, Ierunca îşi reia, cu şi mai multă vervă, antologia.
Cultul personalităţii unui dictator stalinist bine deghizat în patriot pacifist ajunge rapid fără margini. Ierunca nu e însă omul care să obosească uşor, scrie în ”Ethos”, ”Contrapunct”, ”Lupta/ Le Combat”, ”Limite”. Ţine ”antologia”, cu regularitate, până în octombrie 1989. Ceauşismul se apropia de final. Lingăii rămâneau să depisteze repede noii stăpâni pentru a-şi continua recitalurile greţoase. Şi noua putere nu i-a dezămăgit: i-a recompensat din plin pe susţinătorii febrili ai ”Epocii de Aur”.
Fragmente din ”Antologia ruşinii după Virgil Ierunca”: Radu BELIGAN, actor „Trăim o experienţă fascinantă, unul din acele timpuri înalte când omul îşi dă măsura şi mai mult decât măsura lui. Şi mă gândesc, fireşte, în primul rând la acel om exemplar la care ne gândim cu toţii: tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Cel care nu cunoaşte nevoia de repaus. Cel care se odihneşte de o muncă prin altă muncă. Cel care a şters din dicţionar cuvintele: oboseală, inerţie, stagnare, nepăsare, imposibilitate. Cel ce poate fi văzut zilnic, uneori dis-de-dimineaţă, pe unul din nenumăratele şantiere ale patriei. Cel care ascultă respiraţia ţării şi care, de peste cinci decenii şi jumătate, îşi dăruieşte fiecare clipă pentru măreţia de azi şi pentru măreţia de mâine a României. Cel care transformă sub ochii noştri, ca un demiurg, un oraş cu uliţe chinuite şi întortocheate într-o cetate cu bulevarde ample, cu linii de metrou şi cu o Dâmboviţă care abia acum are, vorba cântecului, apă dulce“ („Cuvântare la Congresul al III-lea al Educaţiei şi culturii socialiste“, Scînteia, 19 august 1987) Andrei BLAIER, regizor „Urmăresc cu emoţie lucrările Conferinţei naţionale a partidului, eveniment de o importanţă tulburătoare în dezvoltarea societăţii româneşti, cu aceeaşi credinţă fermă în făurirea zilelor pe care le trăim, cu aceeaşi convingere în viitorul strălucit al ţării mele, clădit de comunişti, şi de asemenea cu înnoite întrebări privind modesta mea contribuţie în acest grandios efort“ (Contemporanul, 9 decembrie 1977)
Geo BOGZA, scriitor
„Iar dragostea, admiraţia şi respectul întregii omeniri muncitoare, dragostea, admiraţia şi respectul celor mai luminoase con- ştiinţe ale vremii, n-au aşteptat ca pe cer să apară cometa de natriu artificială, ci le-a fost de ajuns steaua în cinci colţuri pe care o purtau la chipiu soldaţii Armatei Roşii, cei care flămânzi şi goi dar înflăcăraţi de cel mai mare ideal al tuturor timpurilor zguduiau temeliile lumii cu uralele lor“ („Patosul Revoluţiei“, Contemporanul, 6 noiembrie 1959)
Radu BUDEANU, ziarist „Conducător strălucit al României socialiste, eminent lider al mişcării progresiste internaţionale, prestigios demnitar al lumii contemporane, Nicolae Ceauşescu este, cum au afirmat adesea autorii biografiei sale politice, un om de excepţie. Îndrăznesc să afirm că în conştiinţa noastră Nicolae Ceauşescu nu este doar o excepţie superioară, ci o necesitate istorică pe care poporul României a avut şansa s-o trăiască într-un moment fundamental al existenţei sale. Nicolae Ceauşescu este simbolul demnităţii României în lume“ (Tribuna României, 15 februarie 1973)
Dumitru CARABĂŢ, scenarist „Efectuarea unor analize adecvate, curajoase este azi nu numai necesară, dar şi posibilă. Programul partidului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi de înaintare a României spre comunism cuprinde, din perspectiva cineastului autentic, nu numai un model de analiză profundă a unei întregi perioade istorice, ci descrierea unei problematici umane, concrete şi sensibile, un tablou nuanţat al acestei problematici“ (Contemporanul, 24 octombrie 1975)
George CĂLINESCU, critic literar „Din slovele hotărârii prin care acum 40 de ani a luat fiinţă Partidul Comunist din România au răsărit şi răsar mereu uzinele, şoselele, oraşele, monumentele de civilizaţie şi cultură ale Republicii Populare Române. Fiecare om de cultură, la postul său de onoare se simte făcând parte din rândurile marii armate de pe acum glorioase a constructorilor edificiului nou al Patriei noastre. Cu înflăcărarea cea mai sinceră ne unim glasul cu acela al tuturor oamenilor muncii strigând: Trăiască Partidul Muncitoresc Român!“ („O istorie istorică“, Contemporanul, 5 mai 1961)
Dan CIACHIR, jurnalist
„Eugen Ionescu – că-i uitasem hramul –, ajuns anticomunist la vârsta pensionării, când alţii se ocupă de grădinărit, băsneşte şi el despre libertate, drepturile omului, căluşe imaginare şi o ţine pe coarda asta razachie. Că la mijloc sunt şi informaţii denaturate, aduse de lichele, de vânzători de ţară, de oameni care pentru două cravate şi un pachet de ţigări americane sunt gata să jure că în Piaţa Naţiunii stă gâdele cu satârul în mână, e mai mult decât probabil. Însă academicianul n-are timp să verifice enormităţile astea şi atunci cârâie recitativul pe care îl cunoaşteţi, amintindu-ne de propriii săi rinoceri” (Săptămâna, 13 iulie 1979)
Liviu CIULEI, regizor „Urmărind lucrările Conferinţei Naţionale a PCR mi-am dat seama o dată mai mult de nobila sarcină care ne revine nouă, celor care lucrăm în domeniul teatrului, de a face totul ca prin arta noastră să contribuim la afirmarea spiritualităţii poporului nostru, la educarea maselor în spiritul politicii Partidului Comunist Român. Însufleţiţi de perspectivele luminoase ale programului înfăţi şat ţării de conducătorul partidului, ne vom spori eforturile pentru a valorifica şi mai bine condiţiile şi posibilităţile de care dispunem, pentru a exprima cât mai pregnant prin spectacolele noastre chipul eroic al constructorului socialismului şi comunismului“ (Săptămîna culturală a Capitalei, 28 iulie 1972)
Marin CONSTANTIN, muzician „Militant neobosit pentru binele omenirii, pentru pace, un om de ştiinţă de mare capacitate, personalitate internaţională, stimată, tovarăşa Elena Ceauşescu este totodată un covârşitor exemplu de femeie, de mamă, de profundă sensibilitate. Încerc în aceste momente un sentiment de gratitudine şi admiraţie pentru munca imensă a acestei remarcabile personalităţi a ştiinţei şi culturii româneşti în care se îmbină armonios cele mai alese însuşiri ale firii, pentru acest OM ce nu cunoaşte ca lege a vieţii decât dăruirea pentru nobile scopuri umanitariste. Îi urez din suflet forţă de muncă şi tradiţionalul «La mulţi ani!»“ („Conştiinţă umanitaristă“, Săptămîna, 6 ianuarie 1984)
Dan HATMANU, grafician „Încercând să fac în ulei portretul lui Nicolae Ceauşescu, după diferite fotografii, mi-am dat seama că întâmpin mari dificultăţi. Atunci am abandonat pozele şi am continuat lucrul din memorie. Simţeam cum se conturează din ce în ce personalitatea acestui om deosebit; îl vedeam în minte, deoarece îl purtam în minte, aşa cum toţi îl purtăm, după cum şi dânsul ne poartă pe toţi, realizându-se astfel sudura dintre popor şi conducător. Îl purtăm în noi, în gândurile şi inimile noastre, fiindcă este al nostru, ridicat din noi, fiindcă luptă pentru cauza noastră, pentru că vrea să ducem o viaţă mai bună, să ne bucurăm de toate beneficiile civilizaţiei moderne contemporane, pentru că vrea să ne facă mai buni, să ne înflorească ţara. Îl simţim ca pe un frate şi ca pe un părinte. Simţim cum iubeşte el oamenii şi viaţa şi arta“ (Arta, 11/1977)
Mircea MALIŢA, eseist „Imensa popularitate a preşedintelui României socialiste în toate ţările globului, respectul şi încrederea pe care le inspiră şefilor de state ca şi cetăţenilor simpli, larga audienţă a ideilor sale scrise sau rostite sunt fapte cu care ne-au obişnuit abundente mărturii şi cuvinte de o caldă sinceritate. Dar ele invită la o meditaţie, căci în spatele lor stă eterna temă a personalităţii umane, pe care Marx o vedea împlinită atunci când cucerea dimensiunea universalităţii. Când se adresează lumii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu o face întotdeauna în numele poporului său, exprimând voinţa acestuia, întruchipând tradiţia culturii şi gândirii acestui popor, oglindind vasta muncă de construcţie socialistă, pe care o conduce şi însufleţeşte el însuşi, în deplină identificare cu cele mai nobile şi generoase aspiraţii de progres“ (Era socialistă, ianuarie 1978)
Iustin MOISESCU, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
„Îmbogăţită în ultimele două decenii de ideile valoroase şi îndrumările permanente ale domnului preşedinte Nicolae Ceauşescu, activitatea externă a ţării noastre s-a remarcat prin apeluri perseverente la raţiune, prin propuneri concrete şi iniţiative bine apreciate de forurile internaţionale. Domnul preşedinte al României s-a impus în conştiinţa lumii ca o mare personalitate politică, indisolubil legată de marile şi nobilele cauze ale umanităţii, ca unul din cei mai de frunte militanţi pentru pace, pentru o lume mai bună şi mai dreaptă, pentru libertatea şi independenţa popoarelor“ (Cuvânt rostit la Plenara Consiliului Naţional al FDUS, România liberă, 29 martie 1986)
Fănuş NEAGU, scriitor
„Şi pentru că-mi iubesc prea adânc neamul, cred nestrămutat în omul de bună-cuviinţă Nicolae Ceauşescu, expresie strălucită a idealurilor voinţei noastre“ (Luceafărul, 3 iulie 1971)
Sergiu NICOLAESCU, regizor
„Sunt îndemnuri desprinse din lucrările recentului congres, din litera şi spiritul expunerii tovarăşului Nicolae Ceauşescu. În lumina lor, suntem hotărâţi să dăm un nou curs şi noi valori muncii noastre. Vom face totul ca filmul românesc să devină o oglindă vie a eroismului milenar al poporului nostru în lupta sa pentru independenţă şi unitate naţională, a eroismului omului de astăzi, constructor al socialismului, a unei Românii multilateral dezvoltate, a patosului revoluţionar ce animă întregul popor pentru îndeplinirea Programului partidului, pentru edificarea omului nou, a dragostei cu care acest popor îşi urmează preşedintele tării, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Astfel se va materializa devotamentul nostru faţă de politica internă şi externă a partidului, adeziunea faţă de hotărârile congresului, hotărârea de a transpune în viaţă sarcinile ce ne revin, recunoştinţa pentru îndrumările preţioase care asigură filmului românesc ridicarea pe noi trepte calitative, mândria că putem sluji cu arta noastră idealurile nobile ale unui popor stăpân pe destinul său“ („Filme cu o mare şi nobilă putere de înrâurire“, Scînteia, 10 iunie 1976)
Adrian PĂUNESCU, poet
„N-am cerut să fiu primit în rândurile partidului decât pe temeiul credinţei mele în drumul acestui partid. Şi când spun drumul acestui partid, spun drumul pe care va merge acest partid, compus din oameni ca mine şi ca dumneata, iluminaţi de aceeaşi idee a libertăţii şi a dreptăţii. Când spun drumul acestui partid eu nu văd, în nici un fel, o traiectorie (indiferentă la participarea noastră) a unei forţe oarbe. Eu văd ceea ce sufletul meu a auzit hotărându-se prin gura celui mai curajos dintre noi, a tânărului, demnului şi neînfricatului nostru conducător Nicolae Ceauşescu“ (Tribuna, 16 martie 1972)
Florin PIERSIC, actor
„Cea mai sinceră urare mi se pare a fi, totodată, cea mai simplă. Cea mai frumoasă urare trebuie adresată celui mai devotat fiu al partidului, celui mai important conducător modern din istoria modernă. Cele mai fierbinţi mulţumiri sunt destinate omului politic care ne-a oferit nouă, slujitorii Thaliei şi-ai Melpomenei, şansa unei afirmări plenare, a unor inegalabile satisfacţii artistice, trăite sub cupolele celor mai minunate lăcaşe pe care le-a avut vreodată teatrul românesc“ (România literară, 26 ianuarie 1978)
Sânziana POP, prozatoare „Aceste cuvinte ale preşedintelui ţării cheamă imagini despre preşedintele ţării, pentru unii imagini reale, pentru alţii filmate, difuzate pe micul ecran: tovarăşul Nicolae Ceauşescu cercetând cu atenţie macheta unei case de cultură din nord; tovarăşul Nicolae Ceauşescu tăind panglica inaugurală a Teatrului Naţional din Bucureşti; tovarăşul Nicolae Ceauşescu vizitând monumentele istorice în curs de reconstituire; tovarăşul Nicolae Ceauşescu participând la Conferinţa naţională a scriitorilor; tovarăşul Nicolae Ceauşescu dând o înaltă apreciere exponatelor grafice, de pictură şi pictură monumentală de la anuala de artă plastică; prezenţa preşedintelui ţării în cele mai notabile evenimente de cultură şi artă, îndrumând mergerea înainte a culturii, aşezată şi înălţată în acel magistral tipar de gândire: cunoaştere – cultură – socialism“ (Luceafărul, 28 ianuarie 1978)
Nicolae POPA, jurist
„Egalitatea reală şi deplină a tuturor cetăţenilor ţării noastre se înscrie ca una din cuceririle socialiste de cea mai mare semnificaţie. Această realitate fundamentală, ce a încununat o aspiraţie istorică a poporului român, a fost consacrată legislativ îndată după cucerirea puterii de către clasa muncitoare şi aliaţii săi.“ („Largi şi cuprinzătoare garanţii constituţionale“, România liberă, 9 martie 1987)
Moses ROSEN, rabin
„Azi, întreaga ţară s-a transformat şi s-a schimbat. Nici unul dintre noi nu-şi mai regăseşte locurile natale, peste tot a pătruns spiritul renovator. Suntem recunoscători autorităţilor statului pentru posibilităţile oferite, pentru înţelegerea şi umanismul cu care preşedintele ţării, domnul Nicolae Ceauşescu, soluţionează toate problemele. Suntem recunoscători pentru libertatea religioasă acordată tuturor cultelor“ (Romanian Orthodox Church News, noiembrie–decembrie 1987)
Dinu SĂRARU, scriitor
„O nobilă tradiţie istorică a consacrat pentru totdeauna drept simbol nepieritor al ctitoriei de neam şi de ţară imaginea conducătorului iubit al poporului însoţit necontenit în stânga de inimă şi de credinţă de cel mai apropiat tovarăş de viaţă şi de muncă şi de luptă pentru mai binele patriei şi pentru izbânda marilor ei idealuri de libertate, de neatârnare şi de neistovit progres. Imaginea a trecut în legendă, legitimând vocaţia acestui popor de a ridica din rândurile sale fiice tulburător inspirate de o covârşitoare dragoste de ţară şi însufleţite de o mare putere de jertfă în slujba propăşirii cauzei naţionale, făclia arderii lor exemplare pe vatra patriotismului rămânând să le lumineze pilduitor un timp chipul eroic“ („O mare fiică a unui popor eroic“, în vol. omagial Buchet de purpură şi soare: flori alese din creaţia închinată tovarăşei Elena Ceauşescu, Editura Eminescu, 1988, p. 135)
Nichita STĂNESCU, poet „Sărbătorim a 60-a aniversare a scumpului nostru preşedinte Nicolae Ceauşescu şi a 45 de ani de activitate a acestui bărbat depusă în slujba şi idealurile poporului nostru. El este cel mai muncitor dintre muncitori şi cel mai ţăran dintre ţărani, cum toţi ştim, noi suntem o patrie pe care adesea istoria a izbit-o din toate părţile. Prin conducătorul nostru şi prin munca depusă de comuni şti, asigurăm cu toţii dezvoltarea naţiunii noastre către o independenţă demnă, către măreţie a statului nostru şi demnitatea statului nostru între celelalte state ale lumii“ (Radio Bucureşti, 19 ianuarie 1978)
TEOCTIST, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române „Încă din primul moment, convins că am asentimentul vostru, al tuturor, ne îndreptăm gândurile noastre spre mult iubitul preşedinte al republicii noastre, domnul Nicolae Ceauşescu, asigurându-l de decizia noastră unanimă de a sprijini politica internă şi externă a autorităţilor supreme ale statului nostru, iniţiativele de colaborare şi de pace, de dezarmare şi protejare a vieţii pe planeta noastră, lansate fără încetare în numele poporului român de către fiul lui cel mai demn, recunoscut pe plan mondial ca «erou al păcii»“ („La 50-e Conférence Théologique interconfessionnelle“, Romanian Orthodox Church News, noiembrie–decembrie 1987)
Corneliu Vadim TUDOR, poet şi pamfletar
„Şi multe zăpezi l-au albit pe tâmple / Şi-atâtea adânci nedreptăţi l-au durut / Tăind pentru noi pârtii largi către viaţă / El steagul de foc tot mai sus l-a ţinut / Astfel şi-a urmat Ceauşescu destinul / Cu-o dragoste vie de oameni în piept / Astfel nu mai miră pe nimeni că astăzi / E falnic stejar şi cârmaci înţelept“ („Poem de închinare“, România literară, 2 februarie 1978)
Eugen URICARU, prozator
„Rămâne ca un merit absolut, de o recunoaştere binemeritată şi mereu reînnoită, acţiunea revoluţionară a secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de a redobândi istoria naţională ca pe un bun al întregului popor“ („Redobândirea istoriei“, Steaua, ianuarie 1988)
Ion VOICU, violonist „Iată încă unul dintre motivele pentru care noi, artiştii, întregul popor român, îl preţuim pe preşedintele Nicolae Ceauşescu. Pentru că iubeşte Pacea şi valorile vieţii, se luptă necontenit spre a ţine trează raţiunea omenirii“ („Mândria patriotică“, Săptămîna, 24 ianuarie 1986)
Dan ZAMFIRESCU, istoric literar
„Epoca noastră îşi are marele cârmaci, în care s-au împletit îndelunga răbdare a lui Vlaicu Vodă cu clarviziunea şi geniul lui Ştefan, vitejia lui Mihail cu neteama de jertfă a lui Tudor din Vladimiri, înţelepciunea lui Kogălniceanu cu inima arzândă a lui Bălcescu, simţul demnităţii naţionale a lui Cuza cu pătimaşa iubire de patrie a lui Eminescu, şi toate la un loc cu hotărârea de a schimba «orânduirea cea crudă şi nedreaptă», hotărâre cu care a intrat în istorie clasa muncitoare. Numele acestui cârmaci este universal cunoscut, mai departe răzbătând decât al oricăruia dintre voievozii trecutului nostru, înconjurând planeta ca un mesager al ethosului nostru şi al aspiraţiilor lumii la o lume mai dreaptă şi mai bună. Numele lui este Partidul Comunist Român“ (Luceafărul, 8 mai 1971)