Investigatorii sub acoperire nu trebuie să provoace persoanele pe care le supraveghează la comiterea de infracţiuni, chiar dacă aparenţii "răufăcători" sunt, de fapt, agenţi infiltraţi ai statului.
Aşa este enunţat unul dintre viitoarele principii ce vor ghida activitatea Curţii Europeane a Drepturilor Omului de la Strasbourg şi la care Ministerul Justiţiei a fost solicitat să se alinieze. În acest sens, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lidia Bărbulescu, a transmis o scrisoare ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu, în care îi cere ca, în procedura de elaborare a proiectului Codului de procedură penală, să se ţină cont şi de modificările din jurisprudenţa CEDO. În scrisoarea publicată pe siteul CSM se arată că, potrivit jurisprudenţei CEDO, agenţii infiltraţ i ai statului sau orice persoană ce acţionează sub coordonarea sau supravegherea unei autorităţi (a organelor poliţiei sau a procurorului), care în activitatea desfăşurată îşi depăşesc limitele atribuţiilor conferite de lege sunt agenţii provocatori. Curtea Europeană a mai arătat că intervenţia agenţilor infiltraţi trebuie însoţită de garanţii, chiar şi atunci când este vorba în cauză despre represiunea traficului de stupefiante.
În plus, în încheierea motivării cererii CEDO, se arată că interesul public, într-o societate democratică, nu poate justifica utilizarea de elemente obţinute ca urmare a unei provocări poliţieneşti.