Deşi banca se aştepta ca oamenii să ia cu asalt agenţiile, cei aproape 20 de ani de aşteptare le-au tăiat elanul păgubiţilor.
Ieri a fost prima zi în care cei care au depus bani la CEC înainte de ’89 pentru un autoturism Dacia au început să fie despăgubiţi. Numărul total al celor care beneficiază de despăgubiri este de 37.478 de persoane. Acestea vor primi, în total, circa 760,62 milioane de lei (aproape 210 milioane de euro). Fiecare deponent va fi despăgubit, în medie, cu suma de 5.600 de euro. La agenţia CEC de pe strada Iatropol, de lângă Piaţa Cotroceni, din Capitală, oamenii nu se înghesuiau să-şi ia banii pentru Daciile plătite în urmă cu 20 de ani.
Coada nu a numărat niciodată pe parcursul zilei mai mult de 10 oameni, în mare parte bătrâni, care aşteptau cuminţi să primească un bon de ordine. Totuşi, pe faţa celor prezenţi se putea observa o urmă de relaxare, de aşteptare încheiată.
Până la ora 14.00, numărul total al celor care veniseră la agenţie pentru a- şi recupera banii era de circa 200 de persoane, potrivit directoarei agenţiei CEC Iatropol, Graţiela Cicănescu. „Noi ne pregătisem pentru un număr mult mai mare de persoane. Mă refer aici la sumele de bani pe care le pregătisem pentru această zi“, ne-a declarat Cicănescu. Aceasta estimează că la agenţia sa ar trebui să vină în jur de 9.000 de persoane pentru a-şi recupera banii. CEC nu a comunicat câţi oameni au mers în prima zi la agenţiile sale pentru a-şi recupera banii de Dacii.
Clienţi noi pentru bancă Roxana Foiaş, directorul de comunicare de la CEC, ne-a declarat că, după ce un păgubit primeşte înştiinţarea, poate merge apoi la orice agenţie CEC şi la orice oră din programul de lucru al acesteia pentru a-şi recupera banii.
Persoanele care nu au primit scrisoare de confirmare, pentru a solicita plata sumei reprezentând despăgubirea, vor fi nevoite să facă o cerere la CEC pentru a putea beneficia de despăgubire. Însă în prima zi puţini oameni au plecat cu banii acasă, deoarece banca a găsit o modalitate pentru a-i păstra ca şi clienţi: le oferă şi posibilitatea de a-şi lăsa în continuare banii într-un depozit sau într-un cont curent. Planul a mers, deoarece la agenţia din Iatropol, 160 din cei 200 de oameni care au venit pentru despăgubire până la jumătatea zilei au preferat să lase banii la bancă. Alţii au însă planuri diferite.
Matei Dan ne-a spus că tatăl său a depus banii pentru Dacie în 1987. „Intenţionez să scot banii, puţin peste 210 milioane de lei vechi, şi să-i duc la altă bancă care îmi oferă o dobândă mai avantajoasă“, ne-a declarat el. Şi Monica B. a plecat acasă cu banii: „O să-i ridic chiar acum. Au fost depuşi acum 19 ani pe numele meu şi al mamei. Am aşteptat atâţia ani şi, sincer, nu mai credeam că o să fim despăgubiţi vreodată“.
Întrebaţi dacă îşi vor cumpăra o nouă Dacie cu banii luaţi de la CEC, mai mulţi păgubiţi ne-au declarat că nici să vrea nu au cum, deoarece cea mai ieftină Dacia Logan costă minimum 6.500 de euro.
„Suvenir“ valoros
O doamnă în jur de 50 de ani care îşi aştepta rândul a ţinut să sublinieze latura dramatică a acestei tărăgănări de 20 de ani. „Mama a păstrat cecul în amintirea tatălui meu, nu pentru că ar mai fi sperat vreodată să recupereze banii. Acum e foarte bucuroasă că este despăgubită. Tata a muncit mult ca să strângă la vremea respectivă banii de Dacie“, a declarat ea.
Unii dintre cei care au mers la CEC pentru a-şi recupera banii au trebuit să plece cu mâna goală. „Asta deoarece fie nu şi-au finalizat actele, fie sunt probleme cu moştenitorii“, ne-a mai spus Graţiela Cicănescu. AŞTEPTARE
Despăgubiri tărăgănate
Guvernul a devansat termenul de începere a acordării despăgubirilor băneşti până la 30 octombrie, de la termenul stabilit iniţial pentru 21 decembrie, printr-o ordonanţă de urgenţă aprobată la sfârşitul lunii septembrie. Preşedintele Traian Băsescu a anunţat recent că a promulgat legea privind despăgubirea persoanelor care nu au primit autoturismele Dacia înainte de 1989. Scadenţa titlurilor de stat pe baza cărora se acordă despăgubirile, emise către CEC pe 21 decembrie 2007, a fost devansată de la 21 decembrie 2008 la 30 octombrie 2008, ca oamenii să-şi poată primi banii începând cu 31 octombrie. Despăgubirea acestor persoane a fost unul dintre subiectele mult dezbătute de clasa politică şi de presă în ultimii ani. Conform legislaţiei, vor primi bani persoanele care au depus la CEC bani pentru achiziţia unui autoturism Dacia înainte de 15 februarie 1992. Guvernul a extins pe ultima sută de metri datalimită luată în calcul pentru constituirea depozitelor. Aceasta era, iniţial, 1 noiembrie 1990. Pentru a-şi putea recupera banii, deponenţii, urmaşii acestora sau mandatarii trebuie să aibă următoarele acte: livretul CEC, actul de identitate, actele de stare civilă, procura autentificată, certificatul de moştenitor şi alte documente dacă sunt necesare. (Ana Bâtcă)
210 milioane de euro vor primi, în total, pentru Dacii cei peste 37.400 de păgubiţi