Timpul nu a mai avut răbdare. Nici Soros. De la Pas cu Pas, România a trecut la Val cu Val.
„Este un val care a început la referendumul pe justiție pe care l-am convocat anul trecut, care a continuat cu căderea guvernului PSD și apoi cu votul la alegerile prezidențiale”, s-a grăbit Iohannis să proclame chiar a doua zi după locale, când useriștii nu apucaseră să intre în sala cu saci și BES-urile procurorilor nu miroseau încă.
„Mai avem un pas pentru a încheia acest val de schimbare. Victoria de la locale trebuie confirmată la alegerile din decembrie (…). Doar în acel moment vom avea toate premisele care să permită României să se modernizeze cu adevărat.”
Cum s-a mai schimbat neamțul nostru de la un mandat la altul! Până mai an, apărea mai rar decât catalogul IKEA și, când își smulgea câte o vorbă dintre fălcile de tablă galvanizată, părea că-l dor toate niturile.
Acum are limbariță și viermi în fund. Nu e zi de la Mein Gott să nu iasă și să se exprime. Își trage nasul pe sub mască, dă haotic din mâini ca Pinocchio când învăța să se miște fără sfori, și vorbește. Nu se mai oprește. Pune etichete, trasează sarcini, croiește programe.
Cine îl zorește așa pe Iohannis? Cuvântul „val”, repetat insistent, ar trebui să ne dea de gândit.
Lumea întreagă este zgâlțâită de valuri: „val de islamism”, „val de terorism”, „val de imigranți”, „val de infectări”, „val de proteste”, „val de distrugeri”…
Răsturnată, răscolită de tăvălugul progresist, istoria însăși se mișcă în valuri din ce în ce mai devastatoare. Valuri care mătură tot, pregătind o nouă lume. O nouă ordine.
„Suntem într-un moment revoluționar, în care putem realiza ceea ce părea de neconceput”, proclama entuziasmat George Soros pe 11 mai 2020.
România nu poate scăpa de tsunami. Sunt mai bine de trei decenii de când i se minează digurile.
Ceaușescu rămăsese ultimul popic naționalist de pe pistă, țintă a tuturor bilelor globaliste. Ultimul obstacol în calea transfomării Europei de Est, teritoriu virgin, într-o piață de desfacere.
Și Ceaușescu a fost măturat de valul din 1989.
Vicleană și conștientă că jocurile sunt făcute, Securitatea a stat deoparte și a lăsat Armata să execute treaba murdară. Inclusiv crimele în rândurile civililor, menite să scoată din case o populație paralizată și abulică, ca figurație pentru marea Scenă a Revoluției care camufla lovitura de stat.
Nu se uscase încă sângele pe străzi când a început o nouă bătălie. Miza ei era ocuparea României. Și jumulirea ei. Față în față se găseau două găști fără scrupule.
De o parte, eșaloanele doi și trei din PCR și Securitate, pe baza vechilor relații dintre ele, au creat rapid o rețea ca un năvod în care au prins țara și au început să o exploateze cu frenezie.
Apărute direct de sub pulpana naționalist-comunistă a lui Ceaușescu, ele au încercat să își deghizeze puseurile de capitalism sălbatic sub o mască social-democrată vopsită cu picățele de autarhie economică și naționalism de paradă.
Să numim această tabără „naționalist-socialistă”. Sau „Jumulitorii Noștri”.
De cealaltă parte, elementele internaționaliste, ele însele împărțite în două – globaliști occidentali și agenți de influență sovietici – dar adeseori aliați de conjunctură și pradă, și-au reactivat „conservele” și au recrutat masiv noi cadre, încercând să recupereze startul pierdut.
Pentru a se delimita de tabăra adversă și a se prezenta ca purtători a „Schimbării”, s-au intitulat în mod fraudulos „de dreapta”. În realitate, cu prea puține excepții, a fost vorba doar de imitatori și îngânători ai „dreptei occidentale”, neo-marxiste, corect politice și progresiste.
Să numim această tabără „internaționalist-socialistă”. Sau „Jumulitorii Lor.”
(Nu întâmplător, de-a lungul timpului, un singur obiectiv a determinat cele două tabere socialiste să treacă peste orice rivalitate și să acționeze de conivență: împiedicarea apariției în România a unui partid autentic de dreapta, cu adevărat naționalist și conservator.
Nu întâmplător, monstruoasa lor coaliție a dus la lichidarea partidelor istorice: înghițirea Partidului Social Democrat al lui Titel Petrescu, aneantizarea Partidului Național Țărănesc al lui Maniu și Coposu, mutilarea ideologică a Partidului Național Liberal, prin castrarea naționalismului Brătienilor.)
Trei decenii a durat lupta. Urmașii securimii și pecerimii băștinașe au dominat-o copios, cu mici excepții: momentul 1996 a părut o retragere strategică pentru revenirea în forță din 2000, iar epoca Băsescu a semănat mai degrabă cu un armistițiu în care fiecare tabără a încercat să se repoziționeze.
Venirea (mai corect: aducerea) la putere a lui Iohannis a fost momentul de ruptură. Folosind Justiția ca măciucă politică și instituțiile europene pe post de găști de cartier gata să sară la semnal, „Internaționaliștii”, adică „Jumulitorii Lor”, au pus stăpânire cu tot mai mare autoritate pe scena politică românească și pe țară.
Nu poate fi o coincidență că Iohannis a fost adus la putere odată cu apariția marelui val progresist care urmărește să schimbe ordinea lumii.
„Cocoașele” acestui val, vorba lui Tătaru, au fost, pe rând sau simultan, următoarele evenimente globale:
- apariția miraculoasă a ISIS din suspecta indolență a serviciilor americane ale lui Obama;
- începutul islamizării agresive a Occidentului;
- dezlănțuirea imigrației odată cu deschiderea granițelor de către Merkel;
- apariția la fel de miraculoasă a unui virus care omoară ca gripa, îngrozește ca ciuma și zdrobește libertățile ca dictatura;
- consacrarea „legii străzii” și a „violenței” ca arme de luptă politică în locul regulilor democratice,
- rescrierea orwelliană a istoriei prin demolarea statuilor și închiderea gurii adversarului prin cenzura corect politică.
Toate aceste flageluri moderne – fără excepție - au avut ca efect promovarea agresivă a agendei progresist-globaliste.
Lipsită de o forță politică naționalistă și suveranistă autentică, în stare să opună rezistență, România este – chiar mai mult decât alte state – o coajă de nucă în voia valurilor. O victimă.
O țară cu o populație la fel de abulică și de paralizată ca în 1989, peste care joacă tontoroiul o gașcă de zurbagii.
De aceea, știu că noul Iohannis pe steroizi are dreptate. Nu am nici o îndoială privind soarta alegerilor generale: pe 6 decembrie, „Valul Schimbării” va mătura totul și la noi.
Cu treizeci de ani în urmă, Nicolae Ceaușescu a fost împușcat de Crăciun. Acum, de Sfântul Nicolae, va fi executat a doua oară.
Și acum, ca și atunci, evenimentul are loc fără participarea poporului român.