Până la accidentul ciudat din 1972, Ceaușescu l-a avut  ca mentor în politică pe Ion Gheorghe Maurer, cel care a condus destinele Partidului Comunist Român (PCR), după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, în 1965. În perioada cât a fost prim-ministru (a condus cinci guverne succesive din 21 martie 1961 până la 28 martie 1974), neînțelegerile dintre el și Nicolae Ceaușescu s-au ascuțit în timp, fiind extrem de cunoscute scandalurile pe care le avea cu cel care vroia să devină conducător absolut.

În memoria activiștilor de partid stă încă nelămurit un moment important, accidentul de mașină pe care l-a avut Ion Gheorghe Maurer în 1972. Ca urmare a acestuia, Ceaușescu l-a înlăturat pe Maurer de la șefia Guvernului, trecându-l la pensie.

Evenimentul istoric a relatat pasaje din cartea Lavinie Betea, autoarea mai multor volume dedicate istoriei nomenclaturii comuniste. Ea a încercat să afle într-un interviu dacă există un motiv ascuns al accidentului.şi l-a întrebat pe Ion Gheorghe Maurer: Ce-aţi făcut atunci când prerogativele funcţiei dvs. fuseseră astfel anihilate? 

Fostul lider comunist a răspuns: I-am spus lui Ceauşescu că-mi dau demisia. Şi pentru că lucrurile nu puteau să iasă cum le plănuise el, din cauza mea, mi-a orga­nizat un accident de maşină. Totodată, în cartea  "Vâ­nători cu Ceauşescu şi nomenclatura" publicată la Editura Tipomur, Inginerul silvic Lucian Dincă, organizatorul vânătorii la care participase Maurer a povestit cum a avut loc accidentul, cel puţin ciudat, în urma căruia a fost rănit grav Ioan Gheorghe Maurer.

Ioan Maurer: ,,Ăştia vor să mă omoare!”

Relatările din Evenimentul istoric sunt completate acum de Jean Maurer, care a descris, cu lux de amămunte ce i s-a întâmplat tatălui său, în 1972:

,,Era la sfârșitul lui 1969 când tată se întorcea de la o vânătoare mergând pe drumul din Covasna către Sf. Gheorghe. La volanul Jeepului în care se află, era un șofer nou care fusese băgat de curând în serviciu pe motiv că șoferul pe care-l avea de mulți ani tata era bolnav sau urma să fie mutat în alt departament, nu mai știu exact.

În mașină mai erau în spate primul secretar al județului domnul Kiraly, șeful poliție din Covasna și un aghiotant. Tată stătea că întotdeauna în față. Mașina principala avea 2 mașini de poliție că ante-mergătoare care trebuiau să fie, prima la aproximativ 50 de metrii și cealaltă la aproximativ 300 de metrii în față. Circulația nu se bloca, mașinile fiind obligate doar să tragă pe dreapta și să oprească la trecerea coloanei oficiale după care își continuau drumul.

Se mergea cu o viteză de aproximativ 80-90 km/h pentru că lui taică-meu nu-i plăcea viteză. Un camion în viteză care venea din față, pe mijlocul șoselei in depășirea unui Trabant oprit pe care îl și acrosase s-a ciocnit frontal cu Jeepul producând un accident grav. Șoferul Jeepului, adică al tatei, nu a schițat absolut nici o manevră de evitare și nici de frânare. Mașină s-a făcut praf. Taică-meu a fost rănit grav cu fractură de bazin, luxație de sold, luxație de umăr și traumatism cranian, șoferul a avut fractură deschisă de tibie.

Cel mai ieftin au scăpat cei din spate in afară de domnul Kiraly care și-a mușcat limba de a trebuit să fie cusută la loc. A fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Sf. Gheorghe unde a primit primele îngrijiri din partea bunului sau prieten de vânătoare Dr. Chisiu. Sub anestezie au fost reduse luxatiile și stabilizat însă problema era cu fractură de bazin și cu hemoragia internă foarte masivă.

Dacă Dr. Chisiu nu ar fi fost acolo sau nu s-ar fi ocupat cu atâta dragoste și pricepere de tată, nu cred că deznodământul ar fi fost fericit. Patru zile mai târziu a fost transportat cu o salvare la Spitalul Elias din București unde alte nenorociri urmau să se întâmple.

A fost operat de urgență de către Prof. Dr. Burghele, pe atunci Ministrul Sănătății, a căzut la sfârșitul operației de pe masă fiind lăsat fără supraveghere și s-a infectat cu pioceanic, au urmat în anii următori încă 9 operații făcute de dată asta de marele maestru al chirurgiei Românești, Prof. Dr. Sedlacek asistat de nu mai puțîn renumitul anestezist Prof. Dr. Litarcek, ambii de la Sp. Fundeni. După prima operație a stat 4 luni în spital fixat (în primele 2 luni) într-un fel de corset tras cu greutăți pe laterale și a avut în permanentă o sondă in burtă prin care se introducea pe o parte soluție de antibiotic și pe altă se aspiră. A fost un coșmar și dacă tată nu ar fi avut o forță iesita din comun nu ar fi scăpat. 

Toate accidentele sunt stupide dar parcă asta le întrece pe toate. Mașinile de poliție nu au reușit să oprească camionul care nu a tras pe dreapta. Jeepul și camionul s-au ciocnit frontal fără urme de frână din partea nici unuia de parcă s-ar fi aflat ambele pe sine de cale ferată și nu puteau nici frână și nici eschiva. Înlocuirea în ultimul moment a șoferului. Toate acestea sunt lucruri rămase nelămurite. Cine își poate imagina apoi că la Elias tată cade de pe masă de operație și se infectează cu piocianic? Totul este aberant.

Epuizat de suferințe, după 4 ani, în 1974, la vârstă de 72 de ani, tată se retrage sau iese la pensie din funcția de prim ministru. “Se retrage sau iese la pensie sau este trimis în pensie” este o formulă pe care o folosesc în mod deliberat. De fapt se scarbise definitiv de toată această mascaradă dictatorial-comunistă! În perioada ultimilor ani, înainte de pensionare, relatiile dintre Ceușescu și Maurer deveniseră deosebit de tensionate prin dezacordul pe politică internă dintre cei doi. Este un puzzle care cu greu poate fi pus cap la cap pentru a formă o imagine clară. Iar mulți istorici fabuleaza copios !

Tata a mai trăit încă 27 de ani și s-a stins în 2000, la vârstă de 98. Nici o dată nu a fost activ în a organiza o fracțiune anti-Ceușescu în rândul partidului. Nici nu a fost invitat și nici nu cred că ar fi semnat scrisoarea de protest a celor 7, gest inutil din punctul meu de vedere, că efect practic, valabil doar din punct de vedere istoric, de imagine. Singurul lucru pe care l-a făcut tată constant a fost să-l înjure în particular.

Dacă cineva își imaginează că în acea perioada se putea schimba ceva în România, se înșeală amarnic. A fost nevoie de o schimbare făcută de Rusia și decisă la nivelul centrelor de putere mondiale. Vremurile lui Horia, Cloșca și Crișan sau 1907 apusesera de mult și oricum nici atunci nu s-a schimbat nimic. Încă și astăzi, anul de grație 2019, se mai întreabă unii cum de a fost posibil un astfel de accident stupid. A fost chiar un accident sau de fapt un atentat? Nu am un răspuns categoric la această întrebare, în primul rând pentru că nu am dovezi (ele sunt bine păstrate acolo unde trebuie), dar pot să fac anumite supoziții bazate pe anumite elemente cu grad înalt de plauzibilitate. Și mai cred și în ce îmi spunea tată: "Ăștia au vrut să mă omoare!".

Dar răspunsul meu este categoric: a fost un atentat !
Cel mai important element este în acest sens, deteriorarea masivă a relațiilor dintre Ceaușescu și Maurer. Cuplul Nicolae-Elena o luase razna definitiv. Legile nu se mai făceau la Guvern ci la Partid și erau contrasemnate obligatoriu de către Primul Ministru, adică tată. Diferențele de opinie dintre Ceaușescu și Maurer se transau “democratic” prin vot în cadrul CEPEX unde câștigă sistematic Ceușescu, indiferent de susținerea privată a lui Maurer, dată de mulți membrii înainte de ședința. La vot, pe toți îi apucă o amnezie totală și o schimbare de optică și votau cu Conducătorul! Evident că tatăl meu înghițea sistematic gălușcă, dar acasă se descarcă vehement prin înjurături și argumente pertinente, care ajungeau prin tehnică instalată prin pereți, sub pat, prin WC-eu, robinete de apă, flori, tablouri, intrerupatoare electrice și mai știu eu unde, direct în transcript pe masă Cuplului Prezidențial.

Frică organizării unei dizidente politice în jurul lui Maurer, personaj cu un mare capital de imagine internațională, era imensă și umezeau cu siguranță chiloții tovarășei Elena. Implicit și chiloții limbiştilor de la Securitate. Numai că lui taică-miu nici prin cap nu îi trecea o asemenea alternativă. Din 1000 de motive, primul dintre ele fiind că nu se putea organiza absolut nimic, iar restul de argumente nici nu mai contau ! Ca în bancul cu Ștefan cel Mare care vizitând un sat de razesi, a întrebat de ce nu se trag clopotele la sosirea lui. Răspunsul edilului a venit prompt: “Maria Ta, din 1000 de motive, unul fiind că nu avem clopot!”. Cam așa și cu dizidență română care a constat în razvratirea unor nebuni patrioți, puțini la număr, și care nu a pus în mișcare absolut nimic. Nici măcar conștiința și mândria populară! Cu Maurer însă, lucrurile deveneau un pic mai periculoase.

Deci este excesiv de plauzibil cu bătaie în spre certitudine, că vreun șef de la Secu să fi gândit cu voce tare în față Elenei Ceușescu “că la vanatorile lui Maurer se poate întâmplă multe accidente, care este chiar multe posibilități !” Tot plauzibilă este și plauzibilă reacție a Tovarășei care a bolborosit printe dinţii scurți și galbeni cu gingiile căzute peste ei, un râgâit de aprobare, sau cel puțin care putea fi interpretat că atare. Iar de aici s-a declanșat acțiunea “Atentatul”.

Al doilea element de plauzibilitate este că nimic nu se potrivește logic în derularea evenimentelor, chiar dacă un accident este esențialmente un eveniment guvernat de hazard. Dacă mai coroborăm apoi și tratamentul medical plin de mal-praxis-uri, ajung în final la o singură concluzie: Maurer trebuia să fie anihilat! Cum de a scăpat totuși ?Aici cred că destinul și prezența permanentă a familiei la capul pacientului au avut un rol determinant! Atât mama cât și eu, sufocăm doctorii în ritm orar, cu întrebări la care nici cel mai priceput specialist nu ar fi putut răspunde.

Principiul după care “un prost poate întreba mai mult decât un deștept poate răspunde”, adică stai pe capul lor până îi inebunesti, i-a salvat viață tatălui meu, pentru că familia “proastă” a vegheat în permanentă la capul pacientului!  Notă: istoricii să zică ce vor ei, eu o țin tot p'a mea!”

 

Te-ar putea interesa și: