Ceață densă în țară. ANM a emis avertizări, Infotrafic cere atenție maximă din partea șoferilor

Ceață densă în țară. ANM a emis avertizări, Infotrafic cere atenție maximă din partea șoferilorSursa Foto: Dreamstime

Administrația de Meteorologie a emis luni dimineața, avertizări cod galben de ceață în mai multe județe. De asemenea, se circulă cu dificultate și sunt restricții de trafic și pe Valea Oltului. Mai multe localități din județele Botoșani, Iași și Vaslui sunt vizate de avertizare.

Cod galben de ceață în zeci de localități din țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis luni un cod galben de ceață pentru mai multe localități din județele Botoșani, Iași și Vaslui.Potrivit specialiștilor meteorologi, în unele zone vizate vizibilitatea va fi de sub 200 de metri din cauza ceței, iar în alte zone, unde fenomenul este mai intens vizibilitatea este sub 50 de metri.

Localitățile vizate de cod galben de ceață

Județul Botoşani: Albești, Ștefănești, Coțușca, Rădăuți-Prut, Călărași, Avrămeni, Manoleasa, Păltiniș, Vlăsinești, Mileanca, Santa Mare, Drăgușeni, Durnești, Dobârceni, Mihălășeni, Viișoara, Hănești, Săveni, Ripiceni, Românești, Mitoc, Adășeni, Răușeni

Județul Iaşi: Iași, Tomești, Holboca, Ciurea, Răducăneni, Miroslava, Popricani, Costuleni, Vlădeni, Ciortești, Comarna, Bivolari, Andrieșeni, Valea Lupului, Schitu Duca, Scânteia, Ungheni, Prisăcani, Victoria, Probota, Țigănăși, Rediu, Trifești, Cozmești, Bârnova, Golăiești, Grajduri, Movileni, Gorban, Dolhești, Dobrovăț, Aroneanu, Țuțora, Moșna, Grozești, Roșcani

Județul Vaslui: Vaslui, Huși, Stănilești, Duda-Epureni, Pădureni, Codăești, Drânceni, Ivănești, Văleni, Zăpodeni, Lipovăț, Lunca Banului, Solești, Muntenii de Jos, Rebricea, Muntenii de Sus, Laza, Hoceni, Tăcuta, Ștefan cel Mare, Poienești, Bunești-Averești, Oșești, Oltenești, Pușcași, Miclești, Negrești, Delești, Tătărăni, Dănești, Boțești, Cozmești, Tanacu, Vulturești, Ferești, Arsura, Crețești, Bogdana, Bălteni.

Restricții de circulație în zonele cu lucrări

Mai multe restricții de circulație se anunță pe Drumul Național 7 (DN 7) în județul Vâlcea, din cauza unor lucrări de infrastructură.

Restricțiile afectează mai multe porțiuni ale drumului și sunt programate pentru luni.

Traficul este restricționat pe mai multe drumuri și autostrăzi din cauza lucrărilor

Sursa foto: Arhivă Evz

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că luni, între orele 8.00 – 16.00, pe DN 7, între kilometrii 159 – 160, în localitatea Milcoiu, județul Vâlcea, se fac lucrări de montare parapet de beton, circulația desfășurându-se dirijat, alternativ.

Tot pe DN 7, între kilometrii 198+200 metri – 198+500 metri, în afara localității Călimănești, județul Vâlcea, se lucrează la consolidarea versanților, traficul fiind închis în reprize de câte 15 minute, iar între kilometrii 208 – 214, pe raza localităților Brezoi – Călinești, din cauza reparațiilor asfaltice, traficul se desfășoară dirijat.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu viteză redusă în aceste zone cu lucrări, să respecte indicațiile piloților de circulație, evitând efectuarea manevrelor periculoase, de depășire a coloanelor de autovehicule.

Ne puteți urmări și pe Google News