Ceasul de valoare, o investiţie mai importantă decât acţiunile la bursă

Ceasul de valoare, o investiţie mai importantă decât acţiunile la bursă

“Epoca extravaganţei” a apus în moda ceasurilor. În timp ce industria de profil, mai ales cea elveţiană, a început să dea semne de recuperare, ceasornicari de renume s-au întâlnit la Basel, Elveţia, pentru a stabili tendinţele pentru perioada următoare.

Aceştia au subliniat că revenirea nu este încă suficient de puternică astfel încât să permită extravaganţe din partea creatorilor care trebuie să ţină cont mai ales de faptul că, în ceea ce-i priveşte pe consumatori, va trece mult timp până când gusturile acestora să revină la perioada de dinainte de criză.

Companii perecum Hublot şi gigantul Swatch au declarat că vânzările de anul acesta au fost “excepţionale”. Într-o declaraţie recentă, Jean-Claude Biver, directorul Hublot, a spus: „Ianuarie a fost cea mai bună lună din istoria companiei, la fel ca şi februarie şi cum va fi, desigur, şi martie”, sugerând astfel trendul ascendent al afacerii pe care o conduce.

Cei mai mari exportatori europeni de ceasuri, Elveţia, Franţa, Germania şi Italia, au raportat, anul trecut, pierderi importante. Exporturile de ceasuri elveţiene, considerate un barometru global pentru acest segment de piaţă, au scăzut, numai în 2009, cu 22,3%, însă au înregistrat o uşoară creştere, începând cu ianuarie, de 2,7%.

Ne puteți urmări și pe Google News

Se constată o scânteie de „revenire la valorile autentice, precum şi la principiile tradiţionale solide”, este concluzia ceasornicarilor prezenţi la Basel.

Ceasul din aur sau cu diamante, investiţie sigură şi de durată

În prezent, clienţii sunt mai responsabili şi iau decizii după o analiză mai profundă a situaţiei financiare, ei începând să privească ceasurile mai puţin ca pe nişte accesorii şi mai mult ca pe o investiţie pe termen lung.

„Este mult mai bine şi mai sigur să investeşti în bijuterii de valoare decât în acţiuni”, este de părere Francois Thiebaud, preşedinte al delegaţiei elveţiene.  De aceeaşi părere este şi Mauro Egermini, director general al Les Ateliers Horlogers Dior, parte a marelui grup francez Dior.

„Clienţii încearcă să îşi investească banii mai degrabă în obiecte de valoare decât în tranzacţii riscante”, a declarat Thiebaud pentru AFP, sugerându-le astfel producătorilor de ceasuri că este momentul oportun să îşi transforme creaţiile în funcţie de cerinţe. „Bling-bling-urile nu mai sunt la modă”, avertizează acesta.

Însă, în timp ce Dior continuă să creeze ceasuri încrustate cu diamante şi pietre preţioase,  aspectul pare să fie cel care contează cel mai puţin anul acesta. Laurence Nicolas, preşedinte al Dior Horlogerie, descrie noile tendinţe „spectaculoase, orbitoare chiar, dar, cu toate acestea, elegante”.

Ceasurile din sau doar placate cu aur rămân şi în 2010 în topul preferinţelor clienţilor. Comercianţii spun că le este însă dificil să păstreze preţul produselor la cotele de anul trecut, în condiţiile în care valoarea aurului este în continuă creştere.

În 2009 cel mai bine vândut ceas a fost, conform unui top 10 realizat de watches.co.uk, Rolex Sea Dweller, al cărui preţ este de aproximativ 9.000 de dolari. Pe locurile următoare în topul preferinţelor s-au situat:

  • Audemars Piguet Royal Oak Offshore Chronograph (aprox. 7000$)
  • Breitling Emergency (aprox. 5000$)
  • Panerai Radiomir 1936 Special Edition (între 5.000$ şi 6.000 $)
  • Patek Philippe Calatrava (modelul placat cu aur alb are un preţ de vânzare de 16.632$)
  • Rolex Cosmograph (în funcţie de model, preţul variază între 19.600$ şi 29.000$. Un model second hand s-a vândut cu 17.500$)
  • Omega Seamaster "James Bond" (aprox. 3.000$)
  • Rolex Submariner Non-Date (aprox. 4.500$)
  • IWC Big Pilot (aprox. 10.000$)
  • Audemars Piguet T3 - The Terminator (în funcţie de model, preţurile pot ajunge şi până la 40.000 $)