Agenţia ungară de presă MTI a anunțat cu nedisimulată bucurie că „Biserica Sfântul Nicolae din Bacău a fost arhiplină la prima liturghie în limba maghiară care a fost oficiată în după-amiaza zilei de duminică”. În mod evident este citat și un reprezentant al Asociaţiei Ceangăilor Maghiari din Moldova (ACCM), care, fără să mai recurgă la cunoscutele prestidigitații istorice, declară că „cercetătorii maghiari estimează că numărul catolicilor moldoveni care vorbesc unul dintre dialectele limbii maghiare se ridică la 30-40 de mii”.
De câţiva zeci de ani, ceangăii, locuitori catolici ai părţii vestice a Moldovei, fac obiectul controversei între unguri şi români în ceea ce priveşte originea lor, dialectul pe care îl vorbesc, cultura şi tradiţiile, apartenenţa etnică. Ceangăii nu sunt disputaţi doar de români sau maghiari, existând mai multe variante privind originea lor. S-a vorbit chiar despre descendenţa ceangăilor din pecenegi. Deşi această ipoteză nu este confirmată de cercetări, Nicolae Iorga spunea că erau urmaşii unor vechi populaţii turcice stabilite în Moldova înainte de sosirea ungurilor. Alţi cercetători au considerat că, asemenea secuilor, şi ceangăii puteau fi urmaşii hunilor. Sau că erau maghiari veniţi din regiunea celor cinci fluvii (Etelkz), dintre care trei au fost identificate în mod sigur (Nistru, Siret, Prut), celelalte putând fi Nipru şi Bug. Nu a lipsit nici ipoteza originii dacice a ceangăilor!
Biologul român Petru Râmneanţu a prelevat probe de sânge de la ceangăi şi, în 1944, a tras concluzia că aceştia aveau aceeaşi origine biologică cu românii. Afirmaţii care i-au atras puternice presiuni, în special din partea ministrului Reichului la Bucureşti, baronul Manfred von Killinger, care a obţinut retragerea din circulaţie a lucrării sale.
Demn de menţionat este că, dacă îi spui unui moldovean ceangău, rişti să rămâi fără dinţi, acest cuvânt fiind perceput ca o jignire, ei declarându-se români. Pe de altă parte, o foarte mică minoritate de ceangăi care se consideră maghiari sunt mândri de acest nume.
După 1990, după cum acuză reprezentanţii „ceangăilor“ români, a început o luptă violentă. În paralel cu căutarea furibundă a originii presupusei minorităţi a „ceangăilor“ s-a recurs la maghiarizarea directă a acestei populaţii. S-a declanşat o nouă campanie de revendicare a comunităţii catolice din Moldova ca fiind componenta cea mai estică şi de sorginte arhaică a naţiunii maghiare. Asociaţiile româneşti sunt deranjate fiindcă Asociaţia Ceangăilor Maghiari din Moldova (ACMM) a pus în practică un alt proiect: „Fii naşul unui copil ceangău“, care, susţin ei, nu reprezintă decât o altă născocire în procesul violent de maghiarizare a ceangăilor. Festivalurile „ceangaieşti“ patronate de UDMR devin o constantă, iar o asociaţie culturală italiană – Amicii ceangăilor – a inventat chiar un drapel „ceangaiesc“ inspirat de cel unguresc: pe fondul acestuia apare un cerc galben, şi sub el un vultur cu aripile deschise.
Uite așa, încet-încet, foști răzeși ai lui Ștefan cel Mare devin urmașii lui Attila!
Recomandările noastre
