Ceahlăul Piatra Neamț, echipă clasată pe locul al 15-lea la finalul turului, este în pericol să nu mai poată începe și partea a doua a campionatului intern.
Moldovenii au ajuns la fundul sacului, iar președintele Viorel Mestecăneanu a vorbit despre situația dramatică. El a transmis că fiecare component al lotului este de vânzare, iar tranzacția se poate face în cazul în care apare o ofertă convenabilă pentru ambele părți.
„Nu mai avem niciun ban!”
„Sunt câteva variante care ne-ar putea salva: prima ar fi preluarea clubului de către un investitor străin, cu care mă voi întâlni joi. A doua, să apelăm la vânzarea de fotbaliști. Le-am transmis că pot veni cu oferte concrete și vom negocia, dacă vor vrea să plece. Ar mai fi o variantă, să primim mai repede banii din drepturile TV. Altfel, nu văd nici o soluţie pentru a începe returul. Efectiv nu mai avem nici un ban!”, a declarat conducătorul „galben-negrilor”.