Cea mai mare povară a lui Răzvan Lucescu. De la tatăl său i se trage. Confesiunile juniorului

Răzvan Lucescu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Antrenorul de la PAOK Salonic, Răzvan Lucescu a participat pentru prima dată la o emisiune de tip podtcast, unde și-a povestit amintirile de viață, dar și cum e să fii băiatul lui Mircea Lucescu. În 2023, Răzvan Lucescu a câștigat Cupa Greciei cu PAOK Salonic, pe care o antrenează.

Încă din primii ani de viață, pentru Răzvan Lucescu, faptul că era copilul marelui antrenor Mircea Lucescu, a fost o mică povară.

Toți copii, credea Răzvan, erau prieteni cu el, doar din interes, iar din acest motiv fiul lui Mircea Lucescu povestește că a avut un anumit grad de frustrare în vieța socială.

”Când eram mic simțeam un fel de bullying pentru că eram băiatul lui Mircea Lucescu. Mi se reamintea constant. Că școala o fac datorită lui Mircea Lucescu și a relațiilor sale, că examenele le-am luat tot așa, că fetele erau cu mine din interes, că prietenii tot la fel. La fotbal, nu mai vorbesc, tot ceea ce făceam era pentru că aș fi fost băiatul lui Mircea Lucescu. Trăiești niște frustrări ... Au rămas frustrări, dar, în final, le-am depășit, iar aici Rapidul m-a ajutat enorm”, a povestit rpzvan Lucescu.

Se simte cel mai bine la PAOK Salonic

Răzvan a antrenat echipe de primă mărime din fotbalul românesc, dar și naționala de fotbal. De mai mulți ani, el se află în Grecia, la Salonic, unde antrenează echipa locală PAOK. În acest an, echipa antrenată de Răzvan Lucescu a reușit performanța de a cîștiga Cupa Greciei.

Povara de a purta numele Lucescu nu a dispărut nici în Grecia, acolo unde Răzvan a avut niște rezultate formidabile.

Cu toate astea, numele lui Mircea Lucescu, este greu de dus și acolo. În acest sens, Răzvan a povestit un episod, care a avut loc zilele trecute, în care au fost implicați copiii lui.

”Acum câteva zile, la Salonic, vorbeam cu băiatul meu, care m-a vizitat și a deschis subiectul acesta. Mi-a zis: «Crezi că pentru mine și Marilu - fata mea - ne e ușor ca să ai în spate bunicul (n.r. – Mircea Lucescu) și pe tine, care ai reușit și ai creat o presiune uriașă în interiorul nostru?»”, a dezvăluit Răzvan, citat de Adevarul.