Autoritățile din Republica Moldova au hotărât ca șoferii prinși beți la volan să fie trimiși o zi la morgă. Această pedeapsă are rolul de a îi face pe oameni să înțelegea gravitatea acțiunilor și să evite pericolul pe viitor.
Republica Moldova a implementat un program de corecție a șoferilor care conduc în stare de ebrietate, proiect care a schimbat părerea oamenilor. În două sesiuni din programul „Drink and Drive”, aceștia vor fi nevoiți să facă vizite la morgă.
Acesta este un program probațional de corecție a șoferilor din Republica Moldova care s-au urcat beți la volan. A fost gândit acum patru ani, în cadrul proiectului Drink & Drive Moldova, implementat de Institutul de Reforme Penale în parteneriat cu Serviciile de Probaţiune din Moldova, România şi Olanda, sprijinit financiar de Ambasada Olandei la București.
Pedeapsă cruntă pentru șoferi
Autoritățile au declarat că asta este cea mai bună idee pentru a îi face pe șoferi să înțeleagă gravitatea faptelor. „Noi am avut o rată de recidivă destul de înaltă și am avut creștere continuă la cazurile de condus în stare de ebrietate. Două sesiuni din acest program sunt vizite la morgă, în care el, timp de cinci ore, este obligat să asiste la autopsie, toaletare, pregătirea cadavrului pentru a conștientiza care sunt consecințele. ”, spune Andrei Iavorschi, directorul Inspectoratului Național de Probațiune (INP) din Moldova.
Până în 2018, rata de recidivă depășea 40%-50%, a explicat, Iavorschi. Șoferii prinși beți la volan nu își învățau lecția și repetau acțiunea.
Andrei Iavorschi a declarat că nici măcar sancțiunile de 2.000 de euro nu au speriat șoferii. Acesta a povestit că oamenii plăteau amenzile și repetau fapta. Unii șoferi nu aveau bani să plătească și erau nevoiți să își petreacă câteva zile în penitenciar.
Legea 138 din 2018, care modifică mai multe acte legislative, prevede că șoferii moldoveni prinși beți la volan, sunt obligați să frecventeze programul probațional antialcoolic și antidrog stabilit de către consilierul de probațiune. Andrei Iavorschi a mai declarat că oamenii care au condus în stare de ebritate vor face muncă în folosul comunității.
„În cadrul sesiunilor, participanții la program vor fi antrenați în diverse activități, inclusiv de asistență la Centrul de Medicină Legală și în spitale”, precizează un comunicat al Ministerului Justiției din Moldova, în subordinea căruia funcționează Inspectoratul Național de Probațiune.