Ce vor susţinătorii lui Boc şi cei ai lui Blaga

Indiferent de tabără, democrat-liberalii nu vor să plece de la guvernare, unii mizând pe continuitate, alţii pe ruperea de ritm.

Pe ultima sută de metri a campaniei din PDL, susţinătorii celor doi candidaţi cu şanse reale la şefia partidului încearcă să le ridice cât mai mult cota electorală. Fie că sunt în tabăra lui Emil Boc, fie în cea a lui Vasile Blaga, democrat-liberalii se întâlnesc atunci când vine vorba despre rămânerea la guvernare.

Oltean aşteaptă "elementele inovatoare"

Înscris în cursa pentru ocuparea postului de secretar general în echipa Boc, Ioan Oltean crede că menţinerea în funcţie a actualului şef al PDL va aduce un suflu nou partidului, în conducerea democrat-liberalilor făcându-şi loc "elemente inovatoare".

"Cu siguranţă, câştigarea alegerilor de către Emil Boc va determina formarea unui Birou Permanent nou, cu mulţi tineri, cu elemente inovatoare", a declarat Ioan Oltean, citat de Agerpres.

El a explicat că "elementele inovatoare" vor fi "oameni noi, care s-au evidenţiat în activitatea profesională sau în demnităţile deţinute până la această oră".

"Victoria lui Emil Boc este practic continuarea strategiei de guvernare. El ar fi în primul rând garanţia pentru menţinerea la guvernare şi a faptului că preşedintele partidului poate să fie şi prim-ministru, cu observaţia că trebuie să fie mai ferm de data asta ca premier", este de părere Mircea Toader, un alt susţinător al lui Boc, care vrea să fie vicepreşedinte al PDL.

El crede că punctul slab al lui Blaga ca şef al partidului ar fi faptul că nu este în guvern.

Flutur vede viitorul prin ochii lui Boc

"Viitorul PDL îl văd aşa: menţinerea la guvernare a PDL - obligatoriu, pentru a pune în valoare măsurile de dreapta legiferate", a declarat şi Gheorghe Flutur, care mizează pe Boc pentru acest scenariu.

În opinia sa, se impune totodată modernizarea PDL printr-o mai bună organizare pe departamente şi comisii, dar şi printr-o abordare pragmatică a problemelor.

Preda: continuitatea înseamnă aceeaşi imagine

În tabăra cealaltă, planurile sunt similare, însă cei care să-l pună în practică - alţii. Alegerea lui Vasile Blaga la şefia PDL reprezintă soluţia optimă, salvatoare, pentru partid, în perspectiva alegerilor de anul viitor, susţine, din echipa lui Blaga, senatorul Radu F. Alexandru, care vizează un post de vicepre şe dinte în noua conducere a PDL. "Sunt extrem de importante personalitatea şi credibilitatea celui care a iniţiat moţiunea, dar şi credibilitatea echipei care o susţine", este de părere senatorul PDL.

"Se vor confrunta cei care doresc o recredibilizare a partidului şi o relansare a partidului şi cei care consideră că e mai bine să fie continuitate. Dacă va învinge continuitatea vom avea exact imaginea şi drumul pe care le avem acum, cu aceiaşi oameni, în vreme ce ruperea de ritm, încercarea de recredibilizare, va fi cu totul altceva", spune Cezar Preda, care vede maximizarea profitului electoral al PDL cu Blaga la conducere.