Ce vor MUNCITORII ruşi. Vor obţine vreodată ceea ce vor?

Ce vor MUNCITORII ruşi. Vor obţine vreodată ceea ce vor?

Muncitorii ruşi au defilat de 1 mai în Piaţa Roşie pentru prima dată după o pauză de 23 de ani. Şi nu numai atât...

Evenimentul a fost organizat de Federaţia Sindicatelor Independente din Rusia (FNPR).

Aproape două milioane de oameni din întreaga Rusie au participat la manifestaţiile de stradă de 1 Mai, desfăşurate sub lozinca „Muncă decentă şi salarii corecte!”. „1 mai muncitoresc este totuşi o sărbătoare a sindicatelor, o zi a luptei muncitorilor pentru drepturile lor, şi aceasta este o tradiţie de peste 100 de ani”, a subliniat Mihail Şmakov, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Independente din Rusia.

Mari provocări

Ne puteți urmări și pe Google News

„În toate ţările şi în Rusia inclusiv, există angajatori care nu sunt împotrivă ca salariaţii să lucreze peste programul de opt ore pe zi cu acelaşi salariu”, a precizat Şmakov. „Din păcate, drepturile salariaţilor sunt încălcate tot mai des. Şi numai în cadrul organizaţiilor în care activează sindicatele este respectată cu adevărat legislaţia muncii din Federaţia Rusă, sunt respectate drepturile”. „Muncitorii, sindicatele, se confruntă cu mari provocări, dar noi ştim pentru ce luptăm şi vom câştiga această luptă”, a conchis Mihail Şmakov.