Ce vor face companiile low cost dacă se închide aeroportul Băneasa?
- Cristina Sb îrn
- 2 octombrie 2011, 13:26
Intenţia autorităţilor române de a transforma aeroportul internaţional Aurel Vlaicu (Băneasa) din Bucureşti, de pe care operează în prezent companiile low cost Wizz Air şi Blue Air, în aerodrom pentru jet-urile private, va avea consecinţe în privinţa operaţiunilor acestor companii, deoarece, dacă vor dori să opereze în Capitală, vor fi nevoite să se mute pe Otopeni, unde taxele sunt cu circa 40% mai mari.
"Nu am primit nicio informare oficială din partea aeroportului că s-ar închide. Deocamdată este neclar care va fi viitorul aeroportului Băneasa. Nu ar trebui să presupunem că ne vom muta operaţiunile pe Otopeni. Am putea şi ajunge la concluzia că nu mai este rentabil să fim prezenţi în Bucureşti. Cred totuşi că ne vom muta", a declarat John Stephenson, vicepreşedintele executiv al operatorului low cost Wizz Air, într-o întâlnire restrânsă cu presa.
Potrivit acestuia, compania nu poate suporta creşterea costurilor cu taxele fără a face unele modificări. Variantele luate în discuţie sunt mai multe, de la suportarea şocului financiar dat de taxele cu circa 40% mai mari de pe Otopeni şi menţinerea actualei capacităţi de transport şi până la reducerea operaţiunilor în Capitală.
Ce destinaţii noi pregăteşte Wizz Air România este ce-a de-a doua piaţă ca importanţă. după Polonia, pentru Wizz Air. Anul trecut, compania aeriană a transportat 2,1 milioane de pasageri, cu 33% mai mult decât în anul precedent, iar în acest an creşterea estimată este de circa 30%. Pentru anul viitor, operatorul low cost estimează că numărul pasagerilor transportaţi va creşte cu 10-15% faţă de acest an, ajungând la circa 3-3,2 milioane de persoane.
Estimările mai rezervate pentru 2012 se datoreză incertitudinilor existente atât în privinţa aeroportului Băneasa, cât şi în privinţa rezultatului anchetei Comisiei Europene privind acordul de marketing încheiat de Wizz Air cu aeroportul din Timişoara în 2008, prin care operatorul aerian beneficia de reduceri substanţiale de taxe.
În ceea ce priveşte destinaţiile, Stephenson a precizat că, în acest moment, se analizează posibilitatea introducerii unor noi curse în Germania, Italia, Scandinavia şi sudul Franţei.