Ochelarii care simulează o alcoolemie de 2 în sânge arată starea în care se afla, de fapt, Mario Iorgulescu atunci când conducea noua sa mașină, Aston Martin DBS, în valoare de 300.000 de euro.
O demonstrație simplă arată că cel care testează ochelarii este capabil cu greu să urce două trepte, să deschidă portiera mașinii sau să urce la volan. În acest context, condusul nu poate să intre în discuție.
Chiar dacă în mod oficial nu se vorbeşte despre alcoolemia lui Mario Iorgulescu la momentul 0, adică atunci când se afla la volan, specialiştii susțin că aceste rezultate pot indica o alcoolemie de până la 2,20 la momentul accidentului, potrivit site-ului cancan.ro.
Primele teste efectuate pe probele prelevate au indicat că acesta avea 1,96 alcool pur în sânge, iar la a doua testare a ieșit 1,76 alcool pur în sânge.
„2,20 alcool pur în sânge înseamnă comă alcoolică. Poate că mai mult decât o comă alcoolică duce la o nonreacție: nu am timp să percep lucrurile, nu am timp să reacționez, nu am timp să fac nimic aproape; privesc într-un punct fix, țintă și colo am rămas cu privirea”, a declarat Sorin Bădică, instructor auto, pentru Știrile Pro TV.
Mario Iorgulescu, în vârstă de 24 de ani, a provocat un accident mortal în zorii zilei de duminică, 8 septembrie. În timp ce se afla pe Șoseaua Chitila, la ora 03:05, el a pierdut controlul noului său bolid, un Aston Martin DBS, și a pătruns pe contrasens, unde s-a ciocnit violent de un autoturism care circula regulamentar.
Accidentul i-a fost fatal lui Dany Vicol, care a fost proiectat din autoturismul personal la o distanță de 20 de metri.
Acul vitezometrului de la mașina lui Mario Iorgulescu s-a oprit la 240 km/h, însă nu este sigur că mașina lui Iorgulescu avea această viteză. În cazul accidentelor rutiere se mai întâmplă ca acul vitezometrului să meargă până la viteza maximă și să se oprească la capăt.