Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii. În această noapte, creștinii merg la slujba de Înviere pentru a lua Lumina Sfântă.
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă".
Lumânarea aprinsă este simbolul Învierii, al biruinţei vieţii asupra morţii, este ofrandă adusă lui Dumnezeu. Ca la fiecare sărbătoare, există o serie de tradiții, pe care creștinii le respectă.
Lumânarea de la Înviere trebuie păstrată până acasă. În multe zone, credincioșii ocolesc casa cu ea aprinsă de trei ori pentru a alunga spiritele rele. Lumânarea cu lumina de la biserică trebuie păstrată de-a lungul anului, de aceea ea nu este lăsată să se topească de Paște. De îndată ce trecem pragul, e bine ne închinăm și să stingem lumânarea de pragul de sus, apoi să o punem la păstrare lângă icoane. Este bine să o aprindem în momentele cele mai grele din an, când ne rugăm la Dumnezeu pentru sănătate, pentru izbăvire și tărie în situațiile dificile ale vieții.
Lumânarea din noaptea de Înviere se aprinde când sunt copiii sau alți membri ai familiei bolnavi, când trecem printr-o încercare grea și dureroasă, când ne rugăm să ne lumineze Dumnezeu să luăm o decizie dificilă, când ne lovim de piedici mari și greu de trecut.
Această lumânare se mai aprinde când sunt furtuni puternice vara, când tună și trăznește peste casă.
Rugăciunea din Sâmbăta Mare
“Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Preadrept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif și de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul și Îndumnezeitul Tău suflet și de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale și ai adus bucurie nespus de mare strămoșilor noștri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită și i-ai suit în Rai.
Îngroapă păcatele mele și cugetele mele cele rele și viclene, ca să piară din mintea mea și să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, și suie mintea mea la cer, ca să mă bucur de Fața Ta.
Așa Doamne, primește umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, și de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii și cu mironosițele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morți și la înălțarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoțit de Sfinții Tăi Îngeri.
Îndură-Te, Doamne, și de cei vii și de cei răposați, pentru rugăciunile Sfinților Tăi, către care zic și eu, nevrednicul: O, fericiți servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetați a vă ruga Lui, ziua și noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greșim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociți pentru noi Darul și ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu știm a-l cere după cuviință”, potrivit retetesivedete.ro.