Ce strămoș comun au Nicolas Sarkozy și rivalul său, Francois Hollande

Ce strămoș comun au Nicolas Sarkozy și rivalul său, Francois Hollande

Președintele francez Nicolas Sarkozy și principalul său rival la alegerile prezidențiale din mai, socialistul Francois Hollande, sunt ”veri”, cei doi politicieni tragându-se, se pare, din familia aceluiași țăran, care a trăit în secolul XVII, se spune într-o carte apărută recent.

Sarkozy și Hollande sunt adversari pe scena politică franceză, disputându-și fotoliul de la Elysee, dar amândoi au un strămoș comun: Claude Labully-Berty, care a lucrat într-o fermă, în Alpii Francezi, în micul sat Saint-Genix-sur-Guiers, de lângă granița cu Elveția,  în urmă cu aproximativ 400 de ani, scrie ”Telegraph”.

Informația apare în volumul al doilea al lucrării ”Lumea politică”, semnată de Jean-Louis Beaucarnot. Conform acestuia, Sarkozy este un descendent al fiului lui Claude Labully-Berty, Pierre, în vreme ce Hollande este descendent al unui alt fiu al lui Berty, Claude.

Se pare că abia la jumătatea secolului XIX cei din familia Labully-Berty au reușit să urce pe scara socială, după ce un reprezentant al acesteia a inventat prăjitura Labully. În urmă cu un an, Beaucarnot afirma că fostul șef al FMI, Dominique Strauss-Kahn, care în acel moment era considerat cel mai bun candidat al socialiștilor la alegerile prezidențiale din 2012, ar fi descendentul unui proxenet faimos care a trăit în secolul XIX.

 

Ne puteți urmări și pe Google News