Ce spune doctorul deputatei Liana Dumitrescu despre şansele acesteia de supravieţuire: "În 30 de ani, am mai întâlnit 4-5 astfel de cazuri"
- Ramona Dragomir
- 26 ianuarie 2011, 17:36
Starea de sănătate a deputatei Liana Dumitrescu continuă să fie extrem de gravă, iar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor ei de supravieţuire. "În experienţa mea de 30 de ani am mai întâlnit 4-5 cazuri la fel de grave care sub tratament făcut la timp şi corect au avut o evoluţie gravă", a declarat prof. dr. Ovidiu Băjenaru, medic neurolog şi şef al echipei pluridisciplinare de medici care se ocupă de ea.
Dosar medical de 150 de pagini
Deputata din partea minorităţii macedonene a fost internată pentru o boală acută cerebrală. "Sub tratament, boala a avut o evoluţie spre agravare. Asta a făcut imposibil transferul către alte centre medicale unde, oricum, nu s-ar fi putut face nimic în plus. Toate procedurile la care a fost supusă au fost făcute conform tuturor ghidurilor de specialitate. Investigaţiile de laborator au fost realizate atât la laboratoare din ţară, cât şi din străinătate", a explicat şi managerul spitalului, Doina Dimulescu.
Ieri, doctorul Băjenaru a declarat că "practic nu are şanse să scape".
Mama deputatei a solicitat dosarul medical al acesteia şi s-a declarat nemulţumită de faptul că i-a fost dat cu întârziere. Medicii au explicat că dosarul conţine 150 de pagini şi nu toate erau gata.
Deputata Liana Dumitrescu este internată la spitalul Elias şi se află conectată la aparate.