Ce se va întâmpla în interiorul Catedralei Notre Dame. Proiectul a stârnit numeroase controverse
- Ionel Sclavone
- 10 decembrie 2021, 21:44
Lucrările de renovare a interiorului Catedralei Notre Dame, din Paris, a primit undă verde din partea experților în patrimoniu.
Ministerul Culturii din Franța a confirmat că experţii în patrimoniu au aprobat „programul de reamenajarea interioară” a Catedralei Notre-Dame. Clădirea, de o valoare istorică inestimabilă, a fost devastată de un incendiu în aprilie 2019.
Experţii au avut câteva rezerve minore legate de lucrări și au dorit să li se prezinte un prototip al noilor bănci care vor fi montate în interior.
„Suntem foarte mulţumiţi de această decizie, care respectă în mare parte principiile pe care le-am conturat, inclusiv în privinţa luminilor şi îndrumării vizitatorilor”, a declarat părintele Gilles Drouin.
Acesta este resposanbil pentru programul de renovarea interioară a Catedralei Notre-Dame.
Proiectul de renovare este contestat
Chiar după ce specialiștii în patrimoniu s-au pronunțat, criticile cu privire la lucrările de renovare ale lăcașului de cult au continuat. Mai mulţi arhitecţi susţin că planul de renovare propus va transforma acest monument al arhitecturii gotice timpurii într-un „parc de distracţii”.
„Este ca şi cum Disneylandul şi-ar face loc la Notre-Dame”, a declarat arhitectul Maurice Culot, unul dintre opozanții proiectului.
El a acordat un interviu pentru ziarul britanic The Telegraph și a vorbit, alături de alți colegi, despre idei „aberante”. Contestatarii au dat ca exemplu un așa numit „traseu al descoperirii”, care îi va conduce pe vizitatori prin diverse capele. De asemenea, și-au exprimat dezacordul cu faptul că inscripţiile de pe pereţi vor fi făcute în diverse limbi, inclusiv în chineză.
Arhitecţii mai spun că unele sculpturi clasice vor fi scoase din catedrală și vor fi înlocuite cu picturi murale „la modă”. Este vorba de creații care vor conține efecte sonore şi luminoase, în scopul de a crea „spaţii emoţionale”.
Susținătorii proiectului resping acuzațiile
Pe de altă parte, colectivul care a propus aceste transformări se justifică arătând că acest simbol al Franţei va fi mai accesibil pentru vizitatori.
Însă detractorii proiectului de renovare denunţă o bătaie de joc la adresa unei biserici vechi de 850 de ani. Edificiul va ajunge, susțin aceștia, conform publicației britanice, un „Disneyland în spiritul corectitudinii politice”.
Preşedintele Emmanuel Macron intenționează ca Notre-Dame să fie redeschisă publicului în 2024, anul când Parisul va găzdui Jocurile Olimpice de Vară.