Ce se întâmplă pe piața imobiliară din București. A intervenit Consiliul Concurenței
- Teodora Vitan
- 30 iunie 2025, 07:03
Consiliul Concurenței. Sursa foto: Arhiva EVZConsiliul Concurenței a lansat o inițiativă prin care invită persoanele fizice din București să participe la completarea a trei chestionare referitoare la relația consumatorilor cu dezvoltatorii imobiliari.
Chestionare despre locuințele noi în București
Potrivit autorității, aceste chestionare sunt destinate celor care au cumpărat, au închiriat sau intenționează să achiziționeze locuințe noi. Scopul acțiunii este acela de a strânge date directe de la populație în cadrul unui studiu care urmărește funcționarea pieței imobiliare rezidențiale din municipiul București.
Autoritatea precizează că răspunsurile consumatorilor pot evidenția eventuale disfuncționalități sau obstacole întâmpinate de cumpărători și chiriași în relațiile cu dezvoltatorii.
Chestionarele sunt structurate astfel încât să reflecte trei categorii distincte de experiență: persoane care au achiziționat o locuință nouă, persoane care au închiriat o locuință nouă și persoane care urmează să facă un astfel de pas. Fiecare formular conține întrebări referitoare la calitatea construcțiilor, facilitățile oferite și modul în care sunt administrate imobilele.
Participanții pot oferi detalii despre eventualele dificultăți cu care s-au confruntat înainte, în timpul sau după finalizarea tranzacției. De asemenea, se analizează și aspectele legate de procesul de planificare a achiziției sau închirierii unei locuințe.

Sursa foto: tonodiaz/Freepik.com
Chestionarele pot fi completate online până la 20 iulie 2025
Consiliul Concurenței precizează că participarea este voluntară, iar completarea unui chestionar durează aproximativ 10 minute. Nu este necesară înregistrarea cu o adresă de e-mail sau altă autentificare, iar toate datele colectate sunt tratate confidențial.
Cele trei chestionare sunt disponibile online, în format Google Forms, pe pagina oficială a instituției – www.consiliulconcurentei.ro – și pot fi completate până la data de 20 iulie 2025.
Autoritatea subliniază că este esențial ca respondenții să fi fost implicați direct în procesul de achiziționare sau închiriere, pentru ca răspunsurile oferite să reflecte cât mai fidel realitatea pieței imobiliare din București. Informațiile colectate vor ajuta la conturarea unei imagini clare asupra modului în care dezvoltatorii imobiliari interacționează cu publicul și cum sunt respectate obligațiile asumate față de consumatori.
Posibile urmări după analiza răspunsurilor primite
Consiliul Concurenței anunță că răspunsurile oferite de participanți vor fi analizate în cadrul studiului privind dezvoltarea imobiliară rezidențială în București.
La finalul acestuia, autoritatea va formula concluzii și propuneri pentru rezolvarea eventualelor probleme identificate, ținând cont de legislația în vigoare și de oportunitățile de îmbunătățire a sistemului de urbanism și amenajare a teritoriului.
În situația în care vor fi identificate indicii privind posibile încălcări ale legii concurenței, Consiliul va putea iniția procedurile prevăzute de lege pentru investigarea și sancționarea acestora.

