Premierul Ludovic Orban a transmis un mesaj românilor care pleacă zilele acestea în vacanțe, în Bulgaria.
Prim-ministrul României a transmis că cei care vor pleca în următoarele zile în vacanțe, în Bulgaria, pot să plece liniștiți. Însă, Ludovic Orban a ținut să sublinieze că românii care ar urma să plece peste o săptămână ar trebui să verifice site-ul INSP, pentru a vedea dacă la întoarcere trebuie să intre în carantină.
„Probabil și ei folosesc o metodologie de evaluare. Dacă folosesc aceeași metodologie, noi suntem peste 5.
Ce știu este că de vreo săptămână se încearcă stabilirea unei metodologii comune la nivel european, măcar pentru cetățenii din afara UE, dar încă nu s-a ajuns la un rezultat. Dacă se stabilește la nivelul Comisiei Europene o metodologie comună, sigur că vom aplica această metodologie”, a spus Ludovic Orban, la Digi 24.
În privința vacanțelor în Bulgaria, premierul a spus că a primit mai multe mesaje de la români, care l-au întrebat dacă să mai plece în concedii.
„I-am întrebat cât durează concediul – 7 zile – le-am zis să plece. De regulă, după ce am luat decizia că, să spun, în 22 iunie că înlăturăm restricția și că Bulgaria e între excepțiile în care nu se intră în izolare la domiciliu și se reiau zborurile. Trebuie să treacă minim 14 zile până la momentul în care reinstituim restricția, pentru că evaluarea se face pe 14 zile. Din momentul în care noi am luat decizia să exceptăm o țară, ca să putem să reinstituim restricția, trebuie să treacă minim 14 zile, pe baza evaluărilor făcute de INSP.
De asemenea, Orban a mai afirmat că în momentul față nu este cazul ca cei care se întorc din Bulgaria să stea în carantină.
„Asta e valabil pentru orice țară, că mai sunt țări care au crescut infectările, pe de altă parte sunt în țări care au scăzut infectările.
Bulgaria era la un scor mic, sub 5%, sigur că a crescut numărul infecțiilor destul de mult, au revenit la obligativitatea purtării măștii, și vedem cum evoluează lucrurile. Deocamdată, cine pleacă în concediu poate să plece liniștit. Poate cei cam de peste o săptămână care ar urma să plece trebuie să urmărească evoluția indicatorului respectiv pe site-ul INSP”, a completat prim-ministrul României.