Milioane de români care contribuie la fondul de pensii private Pilon II au pierdut peste 7 miliarde de lei din banii de pensie pentru semestrul din acest an.
Președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Radu Crăciun, a declarat pentru Euronews că românii care au în plan să se pensioneze ar trebui să mai aștepte.
Declarația lui vine în contextul în care la Pilonul II de pensii private s-a înregistrat o pierdere în primul semestru din acest an de 7%, adică aproape 7 miliarde de lei.
„Dacă ne uităm la situația la zi, vedem că, în ultimele două săptămâni, 40% din pierderile care fuseseră raportate în anul 2022 deja au fost recuperate. Este o situație, aș spune, normală, și cred că toată lumea trebuie să se obișnuiască cu volatilitatea piețelor financiare. Volatilitatea piețelor financiare, în momentul de față, lucrează în favoarea fondurilor de pensii și sperăm să opereze la fel și în continuare”, a explicat Radu Crăciun.
Fluctuațiile din economie se văd și la pensii
Totodată, Crăciun a mai menționat faptul că nimeni nu este obligat să iasă la pensie acum, chiar dacă îndeplinesc toate condițiile.
„În același timp, ce mai trebuie să spunem este că cei care sunt îndreptățiți să iasă acum la pensie sunt oameni care au ștate vechi de contribuție în sistemul de pensii private. Vorbim de 10 ani și mai mult. În toată această perioadă de timp, ei au acumulat un randament investițional pozitiv. Asta înseamnă că această scădere temporară a activelor lor nu se face din contribuții, ci se face din randamentul investițional pe care ei l-au acumulat în această perioadă. E o perioadă temporară și așa cum piețele cresc, în aceeași măsură pot să existe momente în care ele scad”, a mai spus președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România.
Crăciun a spus că astfel de momente, de scăderi pe piețele financiare, au mai fost, precizând că după o perioadă creșterea s-a reluat, iar pierderea s-a recuperat.
„Dacă ne uităm în anii trecuți, vedem că a existat momentul crizei pandemice, când iarăși am avut scădere pe piețele financiare, care a fost reflectată în fondurile de pensii, după care creșterea s-a reluat, pierderea s-a recuperat. A existat și momentul legilor adverse sistemului de pensii private, care iar a avut un impact negativ asupra evoluției fondurilor. De aceea și un astfel de moment precum cel de astăzi trebuie tratat cu rațiune și nu cu emoție a concluzionat Radu Crăciun, președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România, scrie euronews.ro.