Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii, a explicat ce se va întâmpla cu pensiile din România după reforma anunțată de Guvern. Oficialul a adus și vești bune pentru seniori.
Președintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, aduce vești bune pentru seniorii români. Oficialul a anunțat că, dacă bugetul va permite, o nouă majorare a pensiilor ar putea avea loc până la finalul acestui an. El a precizat că punctul de pensie a fost majorat de fiecare dată când bugetul a permis asta.
„De fiecare dată când bugetul Casei Naționale de Pensii a permis majorarea valorii punctului de pensie, aceste majorări s-au făcut și consider că și acum, dacă bugetul va permite majorările vor avea loc (în toamnă)”, a declarat Daniel Baciu la România TV.
Șeful Casei de Pensii a explicat ce se va întâmpla cu pensiile din România, după reforma propusă de Guvern. Daniel Baciu susține că reforma face parte din PNRR și speră ca prin noua lege să poată fi atrași bani din acest plan.
„Așa cum am mai spus, această reformă a pensiilor este cuprinsă în PNRR, este jalon în PNRR și noi sperăm ca noul act normativ să fie adoptat în timp util, conform cererii din pilonul 3, astfel încât să îndeplinim și acel jalon din PNRR”, a mai spus șeful Casei de Pensii.
Se schimbă formula de calcul și stagiul de cotizare după reforma pensiilor
Jurnaliștii l-au întrebat pe Daniel Baciu care va fi formula de calcul a pensiilor în noua legislație. Președintele Casei de Pensii nu a oferit un răspuns exact, însă a explicat că această formulă presupune un impact financiar.
„Formula de calcul și ea face parte din lege. Acea formulă presupune un impact financiar. Ministerul Muncii are un contract cu Banca Mondială, care trebuie să ne ofere acel impact financiar pe 20, 30, 50 de ani astfel încât să ni se spună foarte clar care sunt previziunile pentru viitor, iar când vom avea acele calcule, putem să ne referim și la formula de clacul”, a explicat Daniel Baciu.
În ceea ce privește stagiul de cotizare, șeful Casei de Pensii a spus că „legislația prevede ca stagiul minim de 15 ani, iar stagiul complet de 35 de ani, și aceste stagii sunt bune în momentul de față. Ce vrem noi să obținem… acest principiu al contributivității trebuie să fie mult mai pregnant în noul act normativ ce vizează sistemul public de pensii”.
Toate dosarele de pensii vor fi recalculate până la finalul acestui an
Reprezentantul Casei de Pensii a vorbit și despre vârsta de pensionare asumată în PNRR. El a precizat că această vârstă va fi atinsă eșalonat, până în 2035.
„În momentul de față, vârsta de pensionare la bărbați la 65 și la 63 la femei, va fi atinsa în 2030. Decizia privind această vârstă va fi atinsă eșalonat ceea ce prevedere, PNRR, o egalizare a vârstei de pensionare până în 2035, se va face eșalonat astfel încât în 2035 se va ajunge la o egalizare, la 65 de ani”, a subliniat șeful Casei de Pensii.
Legat de recalcularea celor cinci milioane de dosare de pensii, Baciu a spus: „PNRR prevede că ar trebui să se încheie până în 2023, să punem să facem recalcularea, să avem acest proces de evaluare a dosarelor de pensii. În momentul de față, se derulează la casele teritoriale de pensii astfel încât să reușim să finalizam acest proces de evaluare până în luna septembrie.”