Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură

Pensionari. Sursa foto: Pixabay

Se fac multe scenarii după victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale. Presupusa sa orientare pro-rusă poate să dea peste cap strategiile de securitate ale României. Pe de altă parte, Călin Georgescu spune că are "o misiune măreață" și că "adevăratul cutremur" abia urmează. Unul economic. Rămâne de văzut dacă acesta va afecta și pensiile, a căror indexare este prevăzută pentru 1 ianuarie.

Deși nu îi garantează succesul din al doilea tur, victoria de duminică repurtată de Călin Georgescu a cutremurat scena politică din România.

Politicienii, acuzați de risipă

Pensionarii, cărora guvernarea Ciolacu le promisese o indexare începând cu 1 decembrie, stau acum cu sufletul la gură. Călin Georgescu a acuzat puterea executivă că a adus România într-o situație economică precară, cheltuind milioane de euro în campania electorală.

Țara noastră a ajuns la cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană și sunt necesare mai multe ajustări bugetare.

"Vin vremuri extrem de dificile. Adevăratul cutremur urmează, și va fi unul economic, în mod special. Doamnelor și domnilor politicieni, voi ați mișcat aceste plăci tectonice în defavoarea României. Ați cheltuit milioane de euro în această campanie doar pentru a ne arăta că stăpâniți războiul, când ați fi putut da o lecție valoroasă despre arta păcii, lucrând doar pentru poporul român", a spus, ieri, Călin Georgescu, într-un mesaj adresat simpatizanților pe platforma tiktok.

Călin Georgescu. Sursa foto: facebook

Pensiile ar trebui să fie mărite de la 1 ianuarie

Pensiile românilor ar trebui indexate, conform legii, începând cu 1 ianuarie 2025. Ministerul Muncii a anunțat care va fi Valoarea Punctului de Referinţă (VPR) la 1 ianuarie 2025.

La 1 ianuarie 2025, VPR va crește cu 12,1%, de la 81 de lei la 91 de lei. Pensionarii care beneficiază de indemnizaţie socială vor primi o majorare de 10,4%, adică 1.415 de lei.

Noua majorare este prevăzută în Legea nr. 360/2023 care stabilește mecanismul anual de indexare aplicabil la fiecare început de an. Formula, predictibilă, este bazată de rata medie a inflației, la care se adaugă jumătate din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut.

Criteriile indexării

Pensiile se vor indexa în funcție de două criterii, primul fiind rata medie a inflației din anul anterior, iar al doilea creșterea salariului mediu brut pe țară, potrivit Casei Naționale de Pensii.

„Vorbim despre prevederi care spun foarte clar care e mecanismul de indexare al pensiilor începand de anul viitor.

Această indexare va avea loc la începutul fiecarui an în ianuarie. Aceasta indexare se va face în ianuarie și are doi indicatori foarte clari, predictibili", a comunicat Casa Națională de Pensii.