Ce se întâmplă cu metroul din Cluj. Anunțul făcut de Emil Boc

Sursa foto: randare video metrou Cluj

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a confirmat că lucrările la proiectul de metrou vor continua conform planului, menționând că problema finanțării este doar una tehnică și că există un contract de finanțare europeană pentru acest proiect. El a adăugat că, în pofida speculațiilor din presă, metroul va deveni realitate, iar în lunile octombrie și noiembrie vor începe efectiv lucrările de săpătură la metroul din Cluj, când vor sosi echipele specializate pentru realizarea tunelurilor.

Ce se întâmplă cu metroul din Cluj. Anunțul făcut de Emil Boc

Duminică, Emil Boc a abordat pe Facebook viziunea sa pentru un Cluj-Napoca mai ecologic, menționând inițiativa de a converti o stradă în zonă pietonală și de a elimina traficul auto din acea regiune. În cadrul acelei postări, în comentarii, a fost ridicată și întrebarea despre stadiul proiectului de metrou.

„Dincolo de toate discuţiile din spaţiul public, doresc să ştiţi că Metroul SE FACE!! În octombrie-noiembrie sosesc «cârtiţele» care fac tunelurile pentru metrou şi încep lucrările propriu-zise. Acum se lucrează la devierea utilităţilor, au fost făcute exproprierile şi se pregăteşte prima staţie din Floreşti, de unde vor intra «cârtiţele» în subteran. Discuţia despre finanţare este de natură tehnică, metroul are contract de finanţare din fonduri europene”, a răspuns Emil Boc.

Emil Boc. Sursa foto: Razvan Valcaneantu \ EEC

Proiectul ar fi pierdut finanţarea prin PNRR

Conform surselor guvernamentale consultate de Economedia, Comisia Europeană se pregătește să retragă sprijinul financiar de 300 de milioane de euro destinat proiectului metroului din Cluj-Napoca. Guvernul român încearcă acum să identifice alternative de finanțare, printre care se numără posibilitatea utilizării certificatelor verzi pentru a acoperi deficitul financiar.

Într-un raport detaliat publicat de sursa cittă, se subliniază că întârzierea procedurilor de licitație a fost un factor principal în decizia de retragere a finanțării. Problemele au fost legate de întârzieri în publicarea licitației în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, ceea ce a creat complicații suplimentare în cadrul procesului de alocare a fondurilor.

Această situație a fost semnalată anterior de deputatul clujean Sabin Sărmaș, care a indicat că problemele nu sunt doar legate de întârzierile în realizarea lucrărilor, ci și de vicii în procedura de licitație. Potrivit lui Sărmaș, aceste aspecte au influențat negativ capacitatea de a menține finanțarea europeană pentru proiect.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a confirmat săptămâna trecută existența unor probleme cu licitația pentru execuția metroului, în special legate de lipsa unor indicatori tehnico-economici înregistrati în registrul european.

Deși finanțarea prin PNRR este afectată, proiectul va continua să beneficieze de resurse prin Programul Operațional Transport, asigurându-se astfel continuarea lucrărilor.

Metroul din Cluj ar urma să intre în circulație în 2031

Finanțarea inițială pentru lucrările de metrou în Cluj-Napoca era planificată să provină din Programul Național de Redresare și Reziliență, având ca primă fază construcția liniei subterane care leagă Florești de zona Primăriei din Cluj-Napoca. Ulterior, proiectul urma să fie susținut de alte surse de fonduri europene, cu scopul ca metroul să devină operațional în Cluj-Napoca începând cu anul 2031.